Home În Lume Țările atinse de Primăvara Arabă suferă de pe urma violențelor și a...

Țările atinse de Primăvara Arabă suferă de pe urma violențelor și a crizei financiare

DISTRIBUIŢI

Economiile atinse de fenomenul Primăverii Arabe au fost afectate dur de violențele ce au marcat contestarea populară și de criza financiară mondială, a declarat ieri șeful Fondului Monetar Arab (FMA), Jassim Al-Mannai. 'Aceste țări au început să sufere de pe urma unei puternice contractări a creșterii, creșterii alarmante a ratei șomajului (…) deteriorării rezervelor de valută și creșterii inflației', a declarat oficialul FMA.Vorbind în cadrul unei reuniuni a guvernatorilor băncilor centrale arabe la Kuweit, el a explicat că economiile din Egipt, Tunisia, Libia, Yemen și Siria se confruntă cu o agravare a deficitelor bugetare și a balanței plăților, dar și cu o sporire a îndatorării. ?óÔé¼?¿El nu a furnizat cifre cu privire la starea acestor economii. Fostele regimuri din Egipt, Tunisia, Libia și Yemen au fost alungate în urma unor revolte populare, în timp ce în Siria, forțele loiale lui Bashar al-Assad se află în continuare în război împotriva rebeliunii. Activitatea sectorului bancar a scăzut în majoritatea acestor țări, iar nivelul 'bad debt' a crescut de la amorsarea contestării populare în ianuarie 2011 în Tunisia, a mai spus Jassim Al-Mannai. Criza financiară mondială continuă să afecteze economiile arabe și ar putea în cele din urmă să înfrâneze cererea de petrol, principala sursă de venit pentru multe dintre ele, a avertizat oficialul.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.