Iranul își va moderniza instalațiile și echipamentele de la centrala din Natanz, potrivit unui document iranian trimis Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA). În data de 23 ianuarie, autoritățile de la Teheran au trimis o scrisoare către oficialii AIEA în care anunțau că "centrifuge de tipul IR2m vor fi utilizate în unitatea A-22" a instalației de îmobogățire a uraniului de la Natanz (centrul țării – n.r.). În prezent, în această locație, uraniul este îmbogățit până la un grad de puritate de 5% cu centrifuge de tipul IR-1, mai lente decât cele de tipul IR2m. Oficial, Iranul că îmbogățește uraniul în scopuri pașnice, până la 5% pentru producerea electricității sau până la 20% pentru a alimenta un reactor de cercetare și producție de izotopi, utilizați în diagnosticarea anumitor tipuri de cancer. Noile centrifuge vor fi, de asemenea, utilizate pentru o îmbogățire de până la 5%, a anunțat, sub acoperirea anonimatului, un diplomat la Viena, unde se află sediul AIEA. Occidentul se teme însă că Iranul poate îmbogăți uraniul până la nivelul necesar fabricării unei arme nucleare, adică 90%. Iranul a început, la sfârșitul lui 2011, să îmbogățească uraniu la un nivel de până la 20%. Această îmbogățire a uraniului de până la 20% s-ar putea realiza prin intermediul instalației de la Fordo din centrul țării, îngropată sub un munte și considerată la adăpost de orice atac aerian. Teheranul a anunțat că are nevoie de acest nivel pentru alimentarea unui reactor de cercetare, în care produce izotopi de natură medicală, utilizați în diagnosticarea anumitor tipuri de cancer. Inspectorii AIEA vizitează des această locație a cărei existență a fost dezvăluită în 2009.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















