Poliția italiană afirmă că zeci de bucăți de pavaj folosite de romani în urmă cu 2.000 de ani pentru realizarea celebrelor drumuri, precum și bucăți din mozaicuri și alte artefacte ajung în bagajele turiștilor, relatează Daily Mail, în ediția electronică.
Poliția din Roma a expus o colecție impresionantă de bucăți de pavaj și artefacte confiscate de la pasageri în aeroporturi în primele șase luni ale acestui an, majoritatea celor surprinși fiind turiști din nordul Europei și câțiva britanici.
"Este un furt foarte neobișnuit și totuși unul în creștere care se produce din ce în ce mai des", a declarat șeful poliției, Antonio Del Greco.
"Cei care sunt vinovați în principal sunt nord-europenii care iau pur și simplu de jos o bucată de pavaj sau o bucată de mozaic în timpul vizitelor la Roma (…). Apoi o pun în bagaje și o duc acasă ca suvenir din vacanță – am găsit și bucăți mari de marmură care au fost luate de pe Via Appia", a precizat acesta, adăugând că cei prinși au fost foarte jenați, dar nu au fost arestați, fiind doar deposedați de aceste suveniruri.
Furtul de artefacte este destul de frecvent la Roma, unii profanând morminte vechi de 2.000 de ani în căutarea de bunuri pe care le-ar putea vinde marilor colecționari, printre acestea figurând de la statui și busturi furate din parcuri, până la bucăți uriașe de marmură și chiar o coloană sau statuia unui gladiator.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















