Dupa ce a refuzat sa ia parte la recensamantul populatiei in curs de derulare in teritoriile din dreapta Nistrului ale Republicii Moldova, regimul separatist al Transnistriei a demarat demersurile necesare organizarii unui referendum privind viitorul regiunii. Concret, cetatenii cu drept de vot vor trebui sa decida daca vor sau nu sa formeze o federatie impreuna cu Moldova. Intre timp, la Chisinau, partidele de opozitie acuza puterea comunista ca intentioneaza sa transforme recensamantul intr-un instrument electoral. t
Perspectiva referendumului a fost evocata, pentru prima data, de asa-numitul ministru de externe al tiraspolenilor, Vasili Litkai, in urma cu cateva luni, intr-un interviu pentru presa moscovita. Tot atunci Chisinaul a fost avertizat ca teritoriul din stanga Nistrului nu va lua parte la recensamantul convocat de conducerea statului, preferand o operatiune separata. Ulterior, ambele idei au fost reluate de liderul separatist, Igor Smirnov, tot intr-un dialog cu ziaristi rusi. Reactia Chisinaului a fost, atunci, uluitor de anemica. Inexistenta, se poate spune. A venit apoi criza scolilor romanesti din Transnistria, blocada economica, impunsaturi de o parte si de cealalta, acuze si invinuiri, demonstratii de forta.
Libertate de manevra
Era evident ca nici Chisinaul, nici Tiraspolul nu se mai gandeau la dialog. Nu neaparat pentru ca reluarea negocierilor ar fi imposibila, desi in acest diapazon s-au incadrat luarile de pozitie ale celor doi lideri, ci pentru ca revenirea la masa tratativelor le-ar fi ingustat libertatea de manevra. Asa, absolviti, nu din vina lor, de orice obligatiuni reciproce, Voronin si Smirnov si-au putut vedea de treburile lor. Primul a continuat sa cocheteze cu Europa, cu Statele Unite, construind planuri luminoase de viitor. Al doilea si-a fixat privirile spre Kiev, caruia i-a cerut implicare directa in confruntarea cu oficialii de la Chisinau. Nimeni nu s-a grabit insa sa intervina.
Doua exceptii
Cu mici exceptii – presedintele in exercitiu al OSCE, ministrul bulgar al afacerilor externe, Solomon Passy, s-a deplasat in Republica Moldova, unde a criticat atitudinea Rusiei si a Transnistriei si a promis sprijin. La Chisinau a aterizat apoi secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, care a criticat, la randul sau, Rusia si Transnistria, precizand ca institutia pe care o conduce nu are voie sa se amestece in astfel de probleme si a promis sustinere.
Nu se stie care este populatia tarii
Timpul s-a scurs si s-a ajuns la momentul recensamantului. Transnistrenii s-au tinut de cuvant si nu au aderat la operatiunea puternic contestata, de altfel, de opozitia de la Chisinau. Ultima actiune de acest gen a avut loc in 1989, cand la numaratoare au iesit 4,3 milioane de oameni. Cat numara acum populatia vecinului nostru, nimeni se pare ca nu stie, potrivit serviciilor de emigrare, peste un milion de cetateni plecand din Republica Moldova din 1999 pana in prezent.
Nu deschideti usa!
In alta ordine de idei, numerosi politicieni moldoveni sunt de parere ca partidul comunist aflat la guvernare intentioneaza sa foloseasca recensamantul pentru a castiga din nou alegerile parlamentare, programate pentru luna mai 2004. Puterea, crede opozitia, -ar putea diminua in mod premeditat numarul alegatorilor, pentru a-si putea face jocurile la numararea voturilor-. De aceea, populatia a fost indemnata sa nu deschida usa functionarilor angajati sa le ia datele.
Rezultat surpriza
Partea frumoasa este ca rezultatul recensamantului ar putea deveni o surpriza neasteptata si, implicit, neplacuta, atat pentru guvernanti, cat si pentru opozitie. Din datele oficiale reiese ca aproximativ 300.000 de moldoveni au primit deja cetatenie rusa, cam tot atatia au cetatenie romana si ceva mai putin, pe cea ucraineana. Adunat, asta inseamna cam jumatate din electorat. Problema este ca oamenii se tem sa-si decline adevarata cetatenie. Iata de ce, este foarte posibil ca cei trimisi sa intocmeasca noua evidenta a populatiei nu vor gasi pe nimeni acasa.
La referendum!
In ce priveste planurile transnistrenilor, la Tiraspol a fost creat deja un grup de lucru care se ocupa de organizare si monitorizare a procesului de pregatire si derulare a viitorului referendum. Nu a fost stabilita o data precisa, dar se spera ca preconizata consultare populara va putea avea loc in cel mult doua luni. Atunci va fi, cu adevarat, momentul adevarului pentru toata lumea. Printre altele, tiraspolenii au solicitat deja prezenta unor observatori internationali, pentru ca nimeni sa nu puna la indoiala corectitudinea votului. Chiar si asa, este mai mult ca sigur ca, in cazul unui raspuns favorabil independentei, transnistrenii vor fi acuzati de masluire, iar referendumul declarat ilegal. Probabil, pe acest lucru mizeaza Voronin si echipa lui. Da, dar in acest caz situatia ar putea scapa de sub control. Cu siguranta tiraspolenii nu vor ceda. Mai ales ca ei conteaza si, dupa toate probabilitatile, vor primi ajutor si sprijin din partea celorlalte republici nerecunoscute din Comunitatea Statelor Independente – Abhazia, Osetia de Nord, Nagorno-Karabah. Si nu este exclus ca lucrurile sa ajunga din nou pana la limita unui conflict armat.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















