Tratatul de la Nisa

Negociat cu mare dificultate la Nisa, in decembrie 2000, Tratatul de la Nisa a fost semnat la 26 februarie 2001 de ministri de externe ai Celor 15. El prevede o serie de reforme institutionale care, in pofida imperfectiunilor, sunt indispensabile pentru o Uniune largita. Aceste reforme vizeaza adaptarea celor trei institutii majore ale UE – Consiliul de Ministri, Parlamentul European si Comisia Europeana – in vederea primirii de noi membri, in 2004.

In urma cu doi ani, liderii europeni au pus bazele unei structuri speciale si complexe, chemata sa asigure buna functionare a UE cu 27 de state. Ulterior, Romania si Bulgaria au fost excluse din urmatorul val al extinderii. Acest lucru impune refacerea tuturor calculelor de la Nisa, misiune incredintata spre rezolvare ambasadorilor tarilor comunitare.

Principalele reforme incluse in Tratatul de la Nisa:

– Consiliul de Ministri: fiecare stat dispune de un anumit numar de voturi pentru deciziile adoptate cu majoritate calificata in cadrul reuniunilor ministeriale. In prezent, -tarile mari- – Germania, Franta, Marea Britania si Italia – detin cate 10 voturi fiecare, in timp ce Luxemburg are doar doua. Tratatul de la Nisa propune o noua repartizare a voturilor, intre trei si 29, ca o reflectare a puterii demografice a fiecarui stat. In schimb, -tarile mici- beneficiaza de un avantaj: un acord poate fi adoptat doar cu majoritate de voturi, adica 14 state din cele 27 ale viitoarei Uniuni largite. Paritatea dintre -tarile mari- a fost mentinuta, dar s-a tinut cont de faptul ca Germania are o populatie de 82 milioane de locuitori. In plus, la cerere, se poate verifica daca tarile favorabile unei anumite decizii reprezinta 62% din populatia Uniunii. In caz contrar, hotararea in cauza nu poate fi validata. Pentru ratificare, un document trebuie sa reuneasca o majoritate calificata, o majoritate a statelor si, la solicitarea vreunui stat, trebuie sa respecte -principiul demografic-.

– Parlamentul European: Tratatul de la Nisa redistribuie numarul de deputati ai acestei institutii comunitare, ce numara, in momentul actual, 626 de membri, efectiv care va creste la 732 de alesi intr-o Europa extinsa. Germania va ramane la acelasi numarul de mandate, 99, in timp ce celelalte trei -tari mari- isi vor reduce prezenta de la 87 la 72 de deputati. Dintre statele central-europene, cel mai bine plasata va fi Polonia, cu 50 de locuri in Parlamentul European, la fel ca Spania. Cele 33 de mandate ce trebuiau sa-i revina Romaniei si cele 17 promise Bulgariei vor fi redistribuite.

– Comisia Europeana: Forumul executiv al Uniunii Europene este format, in prezent, din 20 de comisari, printre care figureaza si presedintele Comisiei. Germania, Franta, Marea Britanie, Italia si Spania dispun de cate doi comisari, in timp ce restul statelor beneficiaza de cate un loc in Comisia Europeana. Incepand insa cu anul 2005, situatia va suferi o modificare serioasa. In principiu, fiecare tara ar urma sa fie reprezentata de cate un comisar. La solicitarea statelor mici, nu a fost aplicat principiul limitei superioare pentru acest caz. Totusi, sefii de stat si de Guvern vor trebui sa fixeze in unanimitate numarul comisarilor, care -va fi inferior numarului de state membre-. In privinta presedintelui Comisiei Europene, desemnat acum prin consens, pe viitor el va fi ales cu o majoritate calificata.

Tratatul de la Nisa asigura o oarecare facilitare a cooperarilor sporite intre statele membre care vor sa se asocieze intr-un anumit domeniu de activitate, precum si o extindere a voturilor pentru majoritatea calificata. In mare parte, statele au reusit sa isi pastreze dreptul de veto asupra unor subiecte sensibile pentru ele, cum ar fi fiscalitatea pentru britanici, sau cultura pentru francezi.