
Forțele militare ruse staționate în Transnistria și care ar trebui să se ocupe chipurile de menținerea păcii în regiune au efectuat exerciții militare în Transnistria, regiune separatistă prorusă din estul Republicii Moldova, a anunțat astăzi un purtător de cuvânt al armatei ruse. Purtătorul de cuvânt al Districtului militar Vest, colonelul Oleg Kocetkov, a indicat că aceste aplicații militare au avut scopul de a pregăti trupele pentru un eventual atac inamic. În scenariul elaborat pentru aceste exerciții, ''una dintre principalele sarcini ale soldaților din misiunea de menținere a păcii a fost de a reasigura apărarea civililor ce trăiesc în zonele de luptă'', a explicat colonelul rus, citat de Interfax. Exercițiile s-au desfășurat în contextul în care președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, și-a exprimat marți îngrijorarea față de o eventuală repetare în țara sa a scenariului din Crimeea.
Zgonea, relaxat
Președintele Camerei Deputaților a României, Valeriu Zgonea, a declarat, astăzi, în ciuda acestor manevre, că nu crede că Rusia "se va extinde în Transnistria", apreciind că aceasta nu poate ocupa "peste noapte" toate spațiile cu populație rusofonă. Nu cred că Rusia va încerca să se extindă și în Transnistria. Cred că este un joc destul de periculos (…) Din punctul nostru de vedere, nu suportă comparație Crimeea cu Kosovo sau Transnistria. Nu putem să ocupăm așa, peste noapte, toate spațiile. Așa găsim o comunitate rusofonă peste tot în lume, și în Delta Dunării sunt lipovenii și au o cultură rusofonă", a declarat Valeriu Zgonea, vineri, într-o conferință de presă susținută la PSD Arad. Președintele Camerei Deputaților a spus că în acest moment se desfășoară un exercițiu în Marea Neagră, la care participă România, Bulgaria și alte state membre NATO.
"Supraveghem tot spațiul aerian din această zonă. Încercăm să creăm stabilitate (…) Cred că este o abordare greșită a Rusiei, s-au încălcat foarte multe tratate internaționale", a spus Zgonea. Rusia menține din anul 1992 soldați în regiunea transnistreană, contrar voinței guvernului de la Chișinău și în pofida angajamentului de retragere a trupelor ruse din zona respectivă, asumat în 1999.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















