Ministrii de externe ai Celor 25 au adoptat un pachet de noi propuneri la Planul comun de actiuni Ucraina – UE, recomandari care prevad, printre altele, o intensificare a relatiilor comerciale si o oarecare liberalizare a regimului de vize. De asemenea, textul consemneaza determinarea liderilor europeni de a sprijini primirea Ucrainei in OMC, Organizatia Mondiala a Comertului. Documentul nu precizeaza nimic referitor la sansele tarii de aderare la Uniune, in conditiile in care, aflat recent la Strasbourg, presedintele Viktor Iuscenko anuntase drept sigura demararea negocierilor de aderare in cel mai scurt timp, ba chiar primirea Ucrainei in marea familie europeana in 2007. Era si normal ca, pe acest fundal, autoritatile de la Kiev sa fie dezamagite de atitudinea pragmatica a Comisiei Europene. Desi ucrainenii fusesera avertizati sa nu se astepte la minuni. Totusi, intr-un comunicat oficial dat publicitatii ieri la Kiev, Ministerul de Externe isi exprima, direct si fara ocolisuri, profunda -nemultumire pentru propunerile UE de consolidare a relatiilor de cooperare cu Ucraina. In prezent, documentul elaborat la Bruxelles este atent studiat, dar o prima analiza arata ca nu avem motive de euforie-, sublinia purtatorul de cuvant al diplomatiei ucrainene, Markian Lubkivski.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















