Home În Lume Ultranaționaliștii ruși își fac singuri dreptate și ucid imigranți la Moscova

Ultranaționaliștii ruși își fac singuri dreptate și ucid imigranți la Moscova

DISTRIBUIŢI

Poliția a descoperit cadavrul unui uzbec ucis cu lovituri de cuțit în cartierul Biriulevo, în sudul Moscovei, unde revolte violente împotriva imigranților au avut loc duminică, a anunțat ieri poliția moscovită, citată de agenția Interfax. Cetățeanul uzbec, în vârstă de 51 de ani, a suferit multiple răni cauzate de lovituri de cuțit, a precizat o sursă din cadrul poliției. Uciderea unui tânăr rus, Egor Șcerbakov, în vârstă de 25 de ani, înjunghiat săptămâna trecută la Biriulevo, în prezența logodnicei sale, a provocat duminică revolte violente împotriva imigranților în acest cartier, la sfârșitul cărora 380 de persoane au fost reținute. Un bărbat originar din Azerbaidjan, Orhan Zeinalov, suspectat de uciderea tânărului rus, a fost arestat marți în zona Moscovei. "În timpul interogatoriului, Zeinalov (…) a recunoscut că l-a lovit cu cuțitul pe Egor Șcerbakov ", a anunțat miercuri Comitetul rus de anchetă, într-un comunicat. Aproximativ 1.200 de persoane au fost reținute luni, într-o piață angro de la Biriulevo, unde muncesc în principal imigranți din sudul Rusiei sau din țări din Caucaz și Asia Centrală, după o zi de la revolte. Această piață, care asigură 30% din aprovizionarea cu fructe și legume a capitalei ruse, a fost închisă. Cifra de afaceri a acestei piețe este evaluată la aproape un miliard de euro pe an, a precizat șeful Departamentului de Comerț al Moscovei, Aleksei Nemeriuk, citat de Interfax.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.