Home În Lume Un chirurg rus pentru Saddam?

Un chirurg rus pentru Saddam?

DISTRIBUIŢI

Dupa mai bine de o saptamana de la declansarea operatiunilor militare din Irak, nu se stie nimic despre soarta presedintelui Saddam Hussein. Iar aparitiile televizate ale liderului de la Bagdad au sporit si mai mult starea de confuzie. Daca Hussein este in viata, aliatii lui vor afisa aceeasi retinere in privinta interventiei armate.

Dupa ce Saddam aparea, vinerea trecuta, pe micile ecrane, Washingtonul a simtit nevoia sa declare ca, potrivit unor surse din anturajul presedintelui irakian, acesta a fost, practic, parasit de toti si nu mai are pe cine se baza. In completare, secretarul de stat al apararii, Donald Rumsfeld, a adus, la randul lui, vorba despre o serie de contacte stabilite cu militari din conducerea armatei irakiene. Numai ca Saddam a avut o a doua aparitie televizata, apoi o a treia. De fiecare data el era inconjurat de numerosi colaboratori si nu dadea semne ca ar fi bolnav sau ranit, cum scrisese presa occidentala. E adevarat, nu se putea stabili cu certitudine cand fusesera inregistrate respectivele reportaje. Poate tocmai de aceea, BBC anunta ca serviciile britanice de spionaj au aflat ca Bagdadul a cerut Rusiei sa trimita de urgenta un chirurg pentru -o persoana foarte importanta-. Seful centrului care interceptase convorbirile cu pricina este Francis Richards, coleg cu primul consilier pe probleme de politica externa al premierului Blair, pe vremea cand cei doi au lucrat la ambasada Marii Britanii la Moscova. Asa cum reiesea din discutia -ascultata-, pacientul s-ar afla intr-o stare critica. Sa fi fost Saddam ranit in primul bombardament asupra capitalei? Cateva ore mai tarziu, televiziunea irakiana il arata pe Saddam. In discursul sau, el informa ca familia lui -s-a jertfit in acest razboi-. Dupa primul raid impotriva capitalei, fiul lui Hussein, Qusay, nu a mai fost vazut. Sa fie el?

Incepand de luni, nu au mai avut loc alte interventii. Poate s-au revoltat sosiile lui Saddam? Cine stie. Oricum, pentru orice eventualitate, aviata fortelor de coalitie au bombardat sediul televiziunii irakiene. -Sperand, probabil, ca vor scapa de lozincile lui Saddam-, aprecia publicatia germana -Die Welt-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.