In Statele Unite a avut loc ieri dimineata o noua executie. Stanley -Tookie- Williams, un fost lider al unei bande violente fondata in anii 70, a fost executat prin injectie letala in California. El a fost condamnat pentru uciderea a patru persoane in timpul unor jafuri ale bandei sale.
Stanley Williams a fost declarat oficial mort la aproximativ o jumatate de ora dupa miezul noptii, in California. El facuse mai multe apeluri prin care a cerut comutarea pedepsei cu moartea in inchisoare pe viata, dar toate au fost respinse.
Williams a fost condamnat pentru patru crime comise in 1979, dar a sustinut ca e nevinovat, ca ar fi victima unei inscenari si ca a avut parte de un proces nedrept. In cei 24 de ani petrecuti la inchisoare, Stanley Williams a scris o serie de carti pentru copii, indemnand tinerii sa respinga violenta, a castigat un premiu pentru cartile sale si, mai mult, a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru pace. A avut numerosi sustinatori, incluzand actori si personalitati, care i-au cerut guvernatorului Arnold Schwarzenegger clementa. Insa, acesta a refuzat sa-l gratieze, lucru ce probabil ca va determina o noua cadere in sondajele de opinie.
Stanley Williams a fost unul dintre fondatorii gruparii Crips din Los Angeles, una dintre cele mai mari si mai violente bande din lume. Ani mai tarziu, Stanley Williams si-a exprimat regretul pentru implicarea in violentele comise de banda pe care o conducea.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















