Postul sacru al Ramadanului a inceput in acest sfarsit de saptamana in cea mai mare parte a statelor musulmane pe fondul tensiunilor generate de recentele declaratii ale Papei Benedict al XVI-lea, de speculatiile vizand presupusa moarte a liderului Al-Qaida, Ussama bin Laden, de violentele din Irak, unde atentatele continua sa faca zeci de victime. Printre altele, un raport secret al serviciilor speciale americane estima ca razboiul din Irak a accentuat amenintarea terorista, accelerand aparitia unei noi generatii de radicali islamisti.
In Indonezia, cea mai mare tara musulmana a lumii, strazile capitalei au fost aproape pustii ieri, la primele ore ale zilei, dupa o noapte de rugaciuni. In Irak, aceasta luna sacra a debutat in doliu, un atac terorist ucigand 31 de persoane. Ramadanul a inceput si in comunitatile sunnite din Liban, la doar cateva zile dupa ce, pe un ton sfidator, cu degetul ridict spre cer, seful miscarii siite proiraniene, Hassan Hezbollah, avertizase ca nu este dispus sa renunte la arsenalul sau. -Rezistenta este mai puternica decat niciodata-, a lansat el in fata unei multimi imense de simpatizanti, veniti sa celebreze -victoria divina- a Hezbollah in fata statului evreu.
Izolare geografica
Inceperea Ramadanului a fost anuntata si in Arabia Saudita, care nu a confirmat zvonurile referitoare la moartea lui bin Laden, deces evocat intr-o nota a serviciilor secrete franceze. Reprodus sambata de publicatia regionala -L*Est Republicain-, acest document al DGSE (Directia generala a serviciilor externe), datat din 21 septembrie, asigura ca serviciile speciale saudite au -primit dovada mortii lui Ussama bin Laden-. Potrivit sursei citate, teroristul in varsta de 49 de ani ar fi fost atins la 23 august de -un foarte puternic acces de febra tifoida care a antrent o paralizie partiala a membrelor inferioare-. Constrans sa se ascunda in zonele montane dintre Afganistan si Pakistan, miliardarul de origine saudita ar fi fost victima propriei sale -izolari geografice-, care l-a impiedicat sa dispuna -de orice asistenta medicala-.
Nimeni nu confirma
Informatia a fost primita cu prudenta, ba chiar neincredere. In ultima instanta, nu ar fi pentru prima data cand asemenea speculatii isi fac aparitia in presa. De altfel, secretarul american de stat, Condoleezza Rice, a asigurat presa ca -nu stie nimic- legat de acest subiect si a refuzat categoric sa comenteze credibilitatea informatiei. La fel a procedat si purtatorul de cuvant al Casei Albe. La Paris, presedintele Jacques Chirac a afirmat, la randul lui, ca aceasta moarte -nu este de nimic confirmata-. In timp ce in Pakistan, ministrul de interne, Aftab Sherpao, a declarat ca Islamabadul nu dispune de date care sa ateste veridicitatea informatiei. Intre timp, publicatia americana -Time- venea cu propria ei versiune, anuntand ca, potrivit unor surse saudite, bin Laden este inca in viata, dar foarte bolnav. Ramadanul, perioada sfanta dedicata revelatiilor din Coran, este unul din cei cinci piloni ai religiei musulmane. De la rasaritul soarelui si pana la apus, musulmanii trebuie sa se abtina, practic, de la mancare, bautura si relatii trupesti. Ei trebuie sa se purifice, retinandu-si orice pasiuni si dorinte, trebuie sa evite orice pentru a nu-si rani aproapele.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















