Explozia produsa vineri seara intr-un mare centru comercial la nord de Helsinki si soldata cu sapte morti si peste 80 de raniti a fost provocata, se pare, de un terorist solitar. Camerele de supraveghere ale centrului au inregistrat atentatul, oferind anchetatorilor si fotografia autorului acestuia, un student in varsta de 20 de ani, mort si el in urma exploziei. Identitatea lui nu a fost relevata, dar Politia a precizat ca tanarul nu avea cazier. Bomba continea trei kilograme de exploziv si multe obiecte metalice, pentru a face cat mai multe victime. Premierul finlandez, Paavo Lipponen, si-a exprimat speranta ca este vorba despre un act izolat. -Daca se va afla ca este vorba despre o organizatie criminala, atunci situatia este foarte grava-, a spus Lipponen. Conducatorii anchetei nu exclud nici o posibilitate, iar la nivelul Guvernului a fost evocata mai ales posibilitatea ca atentatul sa fi fost comis de un dezechilibrat sau de un grup criminal, si nu de o organizatie terorista straina.
Explozia s-a produs in zona intrarii principale a centrului comercial Muurmaeki, din Vantaa, localitate situata la 12 kilometri nord de Helsinki, intr-un moment in care in centru se aflau, potrivit unor estimari, 2.000 de persoane.
Socul provocat in Finlanda, dar si peste hotarele ei, de explozia de vineri seara este cu atat mai puternic, cu cat aceasta tara nordica a fost ferita pana acum de -molima- atentatelor. -Asa ceva nu s-a intamplat vreodata in Finlanda-, spunea premierul Paavo Lipponen, iar inspectorul-sef al Politiei, Mikko Mauuksela, afirma ca este -un atentat fara precedent in Finlanda de la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial-. In iunie, explozia unei masini-capcana s-a soldat cu moartea unei persoane, dar, potrivit autoritatilor, a fost vorba despre o reglare de conturi.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















