Home În Lume Ungaria va avea cel putin trei ministri noi

Ungaria va avea cel putin trei ministri noi

DISTRIBUIŢI

Premierul desemnat al socialistilor din Ungaria, Gyurcsany Ferenc, intentioneaza sa remanieze guvernul actual, schimband trei sau patru ministri. Principalul partener de coalitie, Uniunea Democratilor Liberali, nu pare sa aiba obiectii majore si studiaza intre timp viitorul program de guvernare.


Conducerile celor doua partide, care alcatuiesc pilonii de baza ai cabinetului de la Budapesta, par sa se inteleaga foarte bine, dupa ce, in luna august, premierul Peter Medgyessy a fost nevoit sa demisioneze din cauza ca relatiile dintre liberali si socialisti devenisera din ce in ce mai tensionate. Se spune ca Gyurcsany Ferenc ar dori sa schimbe trei-patru ministri din cabinetul actual, printre cei vizati aflandu-se cel de interne, al sanatatii si al muncii. Insa, aceste intentii nu au fost confirmate pana acum. Negocierile dintre membrii coalitiei de guvernare in legatura cu o eventuala remaniere a cabinetului se poarta in spatele usilor inchise, liberalii precizand pana acum doar ca tin sa isi pastreze posturile in cadrul cabinetului, fiind dispusi sa accepte insa o eventuala inlocuire a persoanelor.

Un reprezentant al Uniunii Democratilor Liberali a declarat ca intre cele doua partide nu exista deocamdata neintelegeri majore si ca singurele aspecte care mai trebuie limpezite sunt cateva detalii tehnice. Varianta finala a programului de guvernare va fi supusa votului parlamentului pe 29 septembrie. Tot atunci ar urma sa fie validat in parlament si Gyurcsany Ferenc pentru functia de premier al Ungariei, iar noii membri ai cabinetului vor depune juramantul pe 4 octombrie.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.