Home În Lume Ungariei i se administreaza buget de austeritate

Ungariei i se administreaza buget de austeritate

DISTRIBUIŢI

Dupa ce Italia si-a propus sa urmeze o cura de austeritate pentru a readuce deficitul bugetar sub limita de 3% si pentru a respecta astfel criteriile zonei euro, a venit randul Ungariei sa faca legamantul de cumpatare. Insa regimul pe care il vor urma vecinii nostri va fi ceva mai sever, avand in vedere ca Ungaria are cel mai mare deficit bugetar din spatiul comunitar si isi doreste sa adopte moneda unica europeana pana in 2010. Drept urmare, seful executivului de la Budapesta, Gyurcsany Ferenc (foto), a anuntat ca guvernul urmareste in perioada urmatoare disponibilizarea a 12.500 de angajati din sectorul public, adoptarea unor noi taxe si majorarea pretului gazelor cu 30%, incepand din luna august. Noul guvern, investit vineri de parlamentul ungar, va discuta astazi despre aceste proiecte si intentioneaza sa le prezinte maine legislativului.

Gyurcsany crede ca, daca planul va fi respectat, deficitul bugetar – estimat pentru acest an la 8% – va putea ajunge pana in 2008 sub 3,5%. Intr-un interviu acordat Reuters, el s-a aratat cat se poate de increzator in faptul ca pana in 2008 – cel tarziu pana in 2009 – vor fi indeplinite criteriile de la Maastricht. Premierul a anuntat ca, de acum inainte, angajatii din sectorul public vor fi retribuiti in functie de merite, si nu in baza vechimii. Planul sau mai prevede majorarea taxei pe valoare adaugata de la 15% la 20%. Economistii, citati de eubusiness, au salutat reforma din sectorul public, dar au avut si cateva observatii critice. Ei au precizat ca acest cadru financar este doar pe jumatate un succes, deoarece se axeaza pe cresterea veniturilor, fara sa diminueze semnificativ cheltuielile.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.