Premierul britanic, Tony Blair, a cerut, vineri, intr-un discurs rostit la Birmingham, compatriotilor sai sa nu repete erorile -tragice- din trecut si sa nu rateze alte ocazii de a se apropia de Europa, referindu-se la aderarea Marii Britanii la zona euro, relateaza AFP.
-Istoria noastra in Europa este cea a ocaziilor ratate in numele iluziilor. (…) Si, ca rezultat, Marea Britanie suporta consecintele-, a declarat Blair. Marea Britanie a ramas de fiecare data in urma celorlalte state membre UE din cauza politicii adoptate de Londra, care consta in a spune despre politicile de integrare mai intai ca nu vor fi aplicate, apoi ca nu vor functiona si, in cele din urma, ca Marea Britanie nu are nevoie de ele.
-Aceasta trista istorie ne da o lectie, clara, care este urmatoarea: Uniunea Europeana a reusit si va reusi- in continuare, a adaugat Blair despre extinderea UE.
-Pentru Marea Britanie, tragedia politicii britanice consta in faptul ca politicienii din cele doua partide (conservator si laburist) au esuat sistematic, nu numai in anii *50, ci si in prezent- in ce priveste -estimarea realista a integrarii europene-, a continuat premierul.
Tony Blair nu a ascuns obiectivul acestui discurs, fara indoiala unul dintre cele mai favorabile integrarii europene de la venirea sa la putere, in 1997: -Viitorul Marii Britanii este legat de Europa-, a sustinut el.
-Noi trebuie sa profitam cat mai mult de acest lucru, trebuie sa ne facem simtite forta si influenta. Si, pentru aceasta, trebuie sa fim parteneri pana la capat, fara rezerve-, a adaugat Tony Blair.
Premierul a subliniat, de asemenea, ca aderarea tarii sale la euro depinde de criterii exclusiv economice si ca nu ar trebui sa existe nici un obstacol -politic-.
-In ce priveste (moneda europeana unica) euro, concluzia nu este ca ar trebui sa fim de acord, oricare ar fi conditiile economice-, a precizat Blair, care a adaugat ca, -daca sunt indeplinite conditiile economice, obstacolele politice sau constitutionale nu trebuie sa impiedice aderarea la zona euro-.
-Nu ma voi opri pana cand nu voi vedea o Mare Britanie mai puternica intr-o Europa a secolului XXI mai puternica-, a declarat Blair in finalul discursului sau.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















