Presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, este de parere ca Romania este vinovata de degradarea relatiilor dintre cele doua tari. Intr-un interviu acordat televiziuinii de la Chisinau, seful statului a mers mai departe, acuzand Bucurestiul de amestec in treburile interne ale Republicii Moldova. De ce? Inainte de toate, din cauza -tezei cu privire la existenta a doua state romanesti-, teza promovata cu insistenta de autoritatile de la Bucuresti.
Interventia lui Voronin pare sa fie punctul culminant al acestui ultim atac, de o atare amploare si rezonanta, lansat de Chisinau impotriva tarii noastre. Ceva asemanator a mai avut loc in urma cu mai bine de doi ani, cand tot de la tribuna Consiliului Europei, ministrul de atunci al justitiei Republicii Moldova arata cu degetul in directia Romaniei, acuzand-o de -expansionism-. De remarcat ca, de atunci, raporturile dintre cele doua maluri ale Prutului au intrat intr-o adevarata era glaciara, dialogul politic reducandu-se la -strictul necesar- mentinerii aparentei unor relatii satisfacatoare. Chiar si in aceste conditii, Chisinaul, dublat sau chiar incurajat de presa moscovita, si-a continuat tirada critica, astfel incat, la un moment dat, se putea spune ca nimic din ceea ce intreprinde Bucurestiul la adresa Chisinaului nu este bine. Pentru ca de fiecare data cand autoritatile romane intindeau o mana de prietenie, gestul era interpretat drept amestec in treburile interne. Indiferenta Bucurestiului era, la randul ei, privita cu suspiciune si perceputa, in special, de analistii moscoviti ca un fel de liniste dinaintea furtunii.
Merita insa de vazut de ce Voronin a decis acum sa iasa la rampa? Si, cel mai important, cine se ascunde in spatele acestei manevre si ce va avea de castigat Republica Moldova de pe urma ei. Declaratia lui Voronin vine la cateva zile de la revenirea de la Strasburg, unde presedintele moldovean a participat la lucrarile Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei. E adevarat, si acolo el a ridicat chestiunea Tratatului de baza cu Romania, dar s-a multumit sa-si exprime regretul ca, pana acum, documentul in cauza nu a fost semnat. Nu s-au auzit nici un fel de reprosuri in directia Bucurestiului. In orice caz, ele nu si-au gasit reflectarea in relatarile agentiilor de presa. Au existat si cateva remarci la adresa limbii de stat a Republicii Moldova, Voronin precizand ca aceasta chestiune nu este un subiect care sa se reglementeze prin acorduri internationale. Ce-ar mai fi? In urma cu cateva luni, comunitatea internationala, puternic implicata in ultimul timp in procesul de reglementare a conflictului transnistrean, lansa ideea cooptarii Romaniei in aceste eforturi. Sugestia venea din partea unui grup de experti ai UE. Nici la acea data, nici ulterior, regimul comunist de la Chisinau nu a considerat oportun sa comenteze propunerea analistilor Uniunii Europene.
Prin urmare, sa fie atacul lui Voronin o incercare de a scoate Romania dintr-un nou scenariu al reglementarii situatiei din stanga Nistrului? Posibil. Cand la Chisinau a inceput pichetarea ambasadei Rusiei, presedintele Voronin se intreba, mai in gluma, mai in serios, de ce protestatarii poarta steagurile Statelor Unite si Romaniei. Comentatorii politici de la Chisinau au vazut in prezenta drapelului american un apel lansat in directia Washingtonului. Partidele de opozitie spera in sprijinul SUA, au explicat analistii, uitand, in mod cu totul surprinzator, despre tricolorul nostru. In alta ordine de idei, Voronin a declarat in repetate randuri ca Republica Moldova si-a planificat sa devina membru asociat al UE in 2007, an prevazut pentru aderarea Romaniei la Uniune. Toate bune si frumoase, dar chiar si statutul de membru asociat reclama relatii normale cu vecinii! Iar Voronin ce face? Practic, provoaca Bucurestiul, testandu-i nervii si tactul diplomatic. Cum se va termina totul, este greu de anticipat. Posibil ca rolul autoritatilor sa se fi incheiat, stafeta urmand sa fie preluata fie de presa, fie de tot felul de organizatii care mai de care -preocupate- de atitudinea Bucurestiului. Posibil ca pe scena sa apara alte si alte personaje. Nimic nu este exclus.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















