Home În Lume Zacarias Moussaoui se crede nevinovat

Zacarias Moussaoui se crede nevinovat

DISTRIBUIŢI

Francezul Zacarias Moussaoui, inculpat pentru complot in legatura cu atentatele de la 11 septembrie, s-a declarat din nou nevinovat, joi seara, la o saptamana dupa ce a recunoscut ca a depus juramant in fata lui Ussama bin Laden, transmite AFP.

Timp de o ora si jumatate, in fata tribunalului din Alexandria (Virginia), Moussaoui a incercat sa se declare vinovat, explicand in acelasi timp ca nu este responsabil de faptele pe care i le atribuie Justitia americana.

Dupa ce a negat vehement, timp de luni de zile, participarea sa la atentate, musulmanul fundamentalist, in varsta de 34 de ani, a facut o declaratie surprinzatoare, saptamana trecuta, recunoscandu-se vinovat si afirmand ca este membru al retelei Al-Qaida. Insa judecatoarea Leonie Brinkema, care conduce audierile preliminare ale procesului, i-a acordat inca o saptamana de reflectie.

In deschiderea sedintei, Moussaoui s-a recunoscut vinovat pentru primele patru capete de acuzare – complot in vederea comiterii de acte internationale de terorism, complot vizand comiterea de acte de piraterie aeriana, complot vizand distrugerea de avioane, complot vizand utilizarea armelor de distrugere in masa.

-Pe baza faptelor pot sa ma declar vinovat-, dar -asta nu inseamna ca accept actul de acuzare in intregime-, a declarat el.

El a confirmat ca -scopul complotului era de a ucide oameni in Statele Unite-, insa a negat ca ar fi participat la atentate.

-Am oferit cazare sau am sprijinit pregatirea cuiva? Am fost la Kandahar? Da, pot accepta aceste acuzatii. Dar nu ma pot declara vinovat de alte lucruri cu care nu eram la curent-, a insistat el.

Moussaoui afirma ca avea multe informatii despre complotul terorist. El a declarat ca SUA erau la curent cu activitatea celor care au pregatit atentatele de la 11 septembrie si a precizat ca ar cunoaste un anume Arkeef Ahmed, agent britanic care ar fi luat parte la operatiune.

-Ma declar vinovat, dar asta nu inseamna ca am fost in avion-, a spus el, referindu-se la atentatele sinucigase soldate cu 3.056 de morti.

Dupa ce judecatoarea i-a mai explicat o data procedura judiciara, Moussaoui a revenit asupra declaratiilor sale -din spirit de datorie fata de creatorul sau, Allah, pentru a se salva si pentru a-si apara viata-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.