Lucrurile s-au derulat cu rapiditate. O veste mai proasta decat cealalta: o luare de ostatici cu final nefericit, un accident feroviar cu 28 de raniti si deschiderea unei anchete privind un presupus atentat impotriva unui avion comercial. Completand tabloul, -Bild am Sonntag- scria ieri de confuzia generata de o intalnire neprevazuta dintre Angela Merkel si un grup de persoane, aparent vizitatori ai cancelariei germane, dar care in realitate erau agenti ai serviciului de informatii BND. Dar, pe rand. Tanarul in varsta de numai 18 ani care a patruns cu forta ieri dimineata intr-o scoala primara din mica localitate Emsdetten, din vestul Germaniei, a deschis focul, ranind mai multe persoane, a fost ucis de fortele de politie. Toti copiii au fost evacuati din cladire. Incidentul a durat, in total, doua ore. Potrivit oamenilor de ordine, asasinul, identificat de mai multe canale de televiziune ca fiind fost elev al scolii, atasase de talie o incarcatura explozibila, pe care expertii au dezarmosat-o ulterior. A fost deschisa o ancheta pentru clarificarea motivelor care au condus la acest gest criminal. Cat priveste accidentul feroviar a fost vorba de o coliziune dintre un tren personal si un vehicul de intretinere, undeva la sud de Berlin. Au fost ranite cel mult noua persoane. Si in acest caz a fost deschisa o ancheta. O a treia astfel de cercetare vizeaza un presupus atentat care urma sa fie comis in vara acestui an impotriva unui avion de linie. In atentia organelor de resort se afla minim sase persoane, potrivit unui comunicat publicat ieri de Parchetul federal german. Cei sase sunt suspectati ca au ajutat la pregatirea banuitului atac, actionand in numele unor teroristi, -pana acum necunoscuti-. Potrivit aceluiasi comunicat, mai multe persoane au fost apropiate de un individ din interiorul serviciului de securitate al unui aeroport neidentificat. Contra unei sume impresionante de bani, respectivul a acceptat sa introduca o valiza sau o geanta la bordul unui avion comercial. Operatiunea nu a fost dusa la cap din cauza neintelegerilor legate de suma care trebuia platita.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















