Home Locuri de munca Angajații își doresc mai mult decât bani

Angajații își doresc mai mult decât bani

DISTRIBUIŢI

Angajații din ziua de azi nu mai pot fi comparați cu cei care lucrau acum 20 de ani. Ei își doresc mai mult decât un loc de muncă stabil, vechime în cadrul aceleiași organizații și o pensie sigură. Angajații din 2008 se raportează la alte sisteme de recompensă și au alte cerințe de la angajator. Ei schimbă mai ușor slujba, localitatea în care lucrează, domeniul de activitate. În aceste condiții, se pune problema fidelizării angajaților prin diversificarea recompenselor. Conform unui studiu realizat de o firmă clujeană de consultanță în resurse umane, 61.3% dintre angajați își schimbă locul de muncă din motive legate de promovarea și dezvoltarea profesională – problema principală pentru majoritatea angajaților fiind dificultatea de a avansa în carieră (40%).
22.3% dintre respondenți au invocat motive de natură organizațională – modificarea atribuțiilor, nerespectarea promisiunilor făcute de către angajator, iar 16.4% au afirmat că motivele schimbării locului de muncă au fost de natură financiară. Importanță în alegerea unui loc de muncă au, din ce în ce mai mult, aspecte precum mediul de lucru, echipa, relația cu superiorul, bonusuri sau participarea la traininguri. În cadrul interviului de angajare, în special pentru pozițiile de entry level, aplicanții se informează asupra posibilităților de a participa la cursuri și tind să aleagă acele companii care oferă specializare. Posibilitatea de a lucra într-o echipă dinamică, oportunitățile de traininguri și dezvoltare personală, relația cu superiorii și participarea la procesul decizional sunt factori hotărâtori în schimbarea locului de muncă. Locul de muncă nu mai este doar o sursă de venit, ci și parte a vieții de zi cu zi. În aceste condiții, devin din ce în ce mai importante interacțiunea socială, afecțiunea, securitatea, stima și împlinirea la locul de muncă.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.