
O cercetare online arată că angajații români preferă să lucreze în organizații multinaționale, iar patronii consideră că agențiile de HR sunt metode occidentale de căutare a unui loc de muncă, acestea fiind considerate serioase, performante și riguroase. Studiul a avut ca scop surprinderea comportamentului angajaților în ceea ce privește metodele de căutare a unui loc de muncă și orientarea lor psiho-profesională. Căutarea unui loc de muncă pe Internet rămâne una dintre opțiunile favorite a celor care doresc să se angajeze. Anunțurile din presă sau contactarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă sunt metode din ce în ce mai puțin folosite, mai ales de absolvenții cu studii superioare. Contactarea directă a angajatorului, prin trimiterea unui CV și a unei scrisori de intenție, pare să fie o opțiune luată în considerare doar de către persoanele fără studii superioare. În speranța obținerii unui salariu măricel, românii se orientează către companii multinaționale, organizații considerate a asigura și un statut profesional. Totuși, o parte dintre respondenții cu studii superioare optează pentru companii mijlocii, argumentând alegerea prin faptul că acestea prezintă un grad sporit de seriozitate și posibilități de a promova mai rapid decât în multinaționale.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















