Home Locuri de munca Vacanța imigranților din Italia și Basarabia, condiționată de permisul de ședere

Vacanța imigranților din Italia și Basarabia, condiționată de permisul de ședere

DISTRIBUIŢI

În acest an nu va fi prea ușor pentru românii din Italia să-și organizeze concediul, în condițiile în care sunt încă în așteptarea reînnoirii permisului de ședere. Și mai greu va fi pentru imigranții care trăiesc în Italia și vor să vină în concediu în țara de origine, fără ca pentru țară să existe zbor direct. Acesta din urmă este și cazul românilor din Basarabia. Acordul care permitea cetățenilor străini să treacă prin alte țări membre Schengen, în călătoria de plecare sau de întoarcere în Italia, nu mai este valabil de câteva luni, dar nimeni nu se grăbește să-l reînnoiască. "S-ar putea ca în această vară să primim noi dispoziții, dar deocamdată sunt valabile cele vechi: numai zboruri directe, fără escale în Europa" afirmă cei de la postul de poliție de frontieră din Milano Malpensa.

Cei care așteaptă reînnoirea permisului de ședere se vor putea întoarce acasă și apoi reveni în Italia, numai dacă folosesc același punct de intrare și la plecare și la întoarcerea în Italia; au asupra lor pașaportul, adeverința de la oficiul poștal care să ateste că au depus cerere de reînnoire a permisului și permisul de ședere expirat, care vor fi timbrate de către poliția de frontieră. Totodată, cei care pleacă și revin în Italia nu vor trebui să tranziteze alte țări membre ale Spațiului Schengen: Belgia, Franța, Germania, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania, Austria, Grecia, Danemarca, Finlanda, Elveția, Islanda, Norvegia, Slovenia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria și Malta. Aceleași condiții sunt valabile și pentru imigranții care au intrat în Italia printr-o procedură de regrupare familială, sau prin intermediul fluxurilor anuale și care așteaptă încă primul permis de ședere. În concluzie, impedimentul de a tranzita altă țară Schengen îi va face pe mulți dintre imigranții din Italia să renunțe la concediul acasă.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.