
Regizorul american Jules Dassin, nominalizat la două premii Oscar și premiat la Festivalul de Film de la Cannes în 1955, a murit la Atena, la vârsta de 96 de ani, din cauza unei gripe. "Grecia este în doliu (din cauza decesului, n.r.) unui creator important și al unui prieten adevărat", a spus premierul grec Costas Caramanlis, într-un comunicat oficial. Acesta a adus un omagiu "energiei creatoare, combativității și curtoaziei" regretatului regizor. Jules Dassin, bolnav de mai mulți ani, a murit într-o clinică particulară, unde fusese internat pentru o fractură de șold, potrivit unui reprezentant al instituției medicale. Născut pe 18 decembrie 1911, la Middletown (Connecticut, Statele Unite), Jules Dassin s-a mutat la Atena în 1959, împreună cu soția sa, actrița greacă M?à?¢lina Mercouri. Lunga sa carieră cinematografică, pe parcursul căreia a explorat toate genurile, de la cronică socială la film noir, a fost marcată mai ales de succesul producțiilor "Naked City" (1948) și "Du rififi chez les hommes", recompensat cu premiul pentru regie la Festivalul de la Cannes, în 1955. De asemenea, a primit două nominalizări la premiile Oscar, pentru regie și scenariu, pentru filmul "Niciodată duminica" (1960). La puțin timp după decesul actriței M?à?¢lina Mercouri, în 1994, Jules Dassin a obținut titlul onorific de cetățean grec pentru lupta depusă în favoarea restituirii frizelor Parthenonului, expuse la British Museum din Londra.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















