Home Monden Al Bano și Romina Power, din nou împreună

Al Bano și Romina Power, din nou împreună

DISTRIBUIŢI

Al Bano și Romina Power vor cânta din nou împreună, pe 17 și 18 octombrie, la Moscova, după 14 ani de la divorțul lor și la 18 ani de când cei doi artiști s-au aflat împreună ultima oară pe aceeași scenă, informează presa italiană.
Al Bano și Romina Power se vor reuni pentru două concerte pe care le vor susține la Moscova. Cântărețul italian, care în Rusia este un star, fiind supranumit „Maestro Felicità”, a convins-o pe fosta sa soție să i se alăture pe scenă, în urma unor negocieri secrete intermediate de un om de afaceri rus. În cele din urmă, Romina Power a acceptat să cânte din nou împreună cu fostul său soț. „După tot ce s-a întâmplat, este totuși tatăl copiilor mei și bărbatul pe care l-am iubit și este important să lăsăm în urmă vechile sentimente de ranchiună”, ar fi spus Romina Power, potrivit revistei „Gente”. La rândul lui, Al Bano a declarat că „Am trăit împreună cu Romina o perioadă excepțională”. Al Bano a povestit că fosta soție l-a vizitat recent pentru a-i vedea pe copiii lor, Yari Cristel și Romina, care trăiesc alături de el.
Celebrul cuplu și-a unit destinele în 26 iulie 1970 iar ca fruct al dragostei lor au rezultat 4 copii: Ylenia (născută în 1970), Yari (40 de ani), Cristel (28 de ani) și Romina Iolanda (26 de ani).
Cuplul s-a destrămat după ce au divorțat în 1999, divorțul fiind cauzat de dispariția fiicei lor, Ylenia, în 1994, în SUA. Al Bano a acuzat-o mereu pe Romina că a inițiat-o pe aceasta în consumul de droguri, ceea ce ar fi dus la marea nenorocire. Al Bano, în vârstă de 70 de ani, și Romina Power, în vârstă de 61 de ani, vor cânta la Moscova pe 17 și 18 octombrie, în cadrul unui festival dedicat muzicii italiene, care va avea loc la Crocus City Hall, potrivit programului publicat pe site-ul acestei săli de concerte din Rusia.

Andreea Sîmbotin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.