
Cântăreața Alexandra Stan se bucură de un mare succes în muzică atât în țară, cât și în străinătate, dar nu are același noroc și în dragoste. Deși a avut o relație de trei ani cu un bărbat, aceasta a rămas de domeniul trecutului. „A fost o relație de trei ani, plină de sentiment și pasiune. Dar la un moment dat mi-am dat seama că nu este ceea ce îmi doresc, că nu ne dorim aceleași lucruri de la viață”, a explicat Alexandra pentru devoratormonden.ro. Ea nu a renunțat însă și, cu toate că timpul și cariera profesională nu îi permit să caute un iubit, are anumite așteptări de la un posibil partener de viață. Vedeta spune că nu pune preț pe aspectul fizic și nu suportă bărbații superficiali. „Nu mă orientez după un șablon anume. Îmi doresc ca iubitul meu să fie educat, inteligent, de încredere, sincer, pasional și amuzant. Nu îmi plac bărbații insistenți și nici cei superficiali care se bazează mai mult pe calitățile lor fizice. Atâta timp cât doi oameni împărtășesc aceleași aspirații și idei despre viață și familie, aspectul fizic nu contează”, a precizat Alexandra Stan.
Georgiana Moroșan
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















