Home Monden Anda Adam, pe urmele Shakirei: a refuzat un concert de teama unei...

Anda Adam, pe urmele Shakirei: a refuzat un concert de teama unei răpiri

DISTRIBUIŢI

Cântăreața Anda Adam pune mare preț pe viața ei și, oricât de mult și-ar dori să onoreze toate ofertele de concerte pe care le primește, aceasta are și situații excepționale în care refuză să cânte într-un anumit loc. Anda nu a vrut să meargă la o cântare în Cecenia, la Groznîi, în aer liber, în fața a zeci de mii de persoane, unde ar fi fost plătită cu 50.000 de euro, deoarece se temea că ar putea fi răpită sau atacată.
Organizatorii din Cecenia au pus ochii pe Anda Adam în urma succesului de care se bucură deja artista în Turcia, Dubai, Rusia și Ucraina. Concertul Andei de revelion, când aceasta a făcut show la Odessa pentru suma de 20.000 de euro, a ajuns și la urechile milionarilor ceceni, iar agentul de booking al cântăreței a fost sunat pentru a i se face o propunere. Anda ar fi trebuit să susțină un concert de 45 de minute, în primăvară. În momentul în care a aflat că este vorba despre Cecenia, Anda Adam s-a speriat de posibilele atentate sau răpiri și a ridicat tariful show-ului la 50.000 de euro, sperând astfel că pretențiile ei exagerate îi vor speria pe organizatori și o vor refuza, citează adpm.ro. Spre surprinderea ei însă, cecenii s-au declarat dispuși să-i plătească colosala sumă, care ar fi fost cel mai mare onorariu pe care l-ar fi primit un artist român, după Inna. Vedeta a fost nevoită să refuze în final și cei 50.000 de euro după ce s-a documentat pe internet și a ajuns la concluzia că s-ar expune unui pericol atât ea, cât și echipa ei, într-o țară în care atentatele și gradul de criminalitate sunt la nivel înalt.
Anda Adam nu este primul artist care refuză să concerteze în Cecenia de teama unor atacuri, vedeta internațională Shakira respingând și ea în trecut o ofertă de un milion de euro.
În cazul în care ar fi acceptat oferta, Anda ar fi oferit cecenilor un spectacol cu dansatori, acrobați, ecrane uriașe, lumini, artificii și efecte pirotehnice. Potrivit declarațiilor artistei într-o revistă citată de adpm.ro, cei din Cecenia i-ar fi oferit chiar și gărzi de corp sau protecția armatei.
„Mi s-a oferit pază, gărzi de corp, dar prefer să muncesc mai mult pentru acești bani, în condiții de siguranță! Bodyguarzii puteau fi complici cu cei care plănuiesc răpiri sau atentate. Mi s-a spus că, în astfel de cazuri, soluția era să fim păziți de armată, cu mitraliere. Însă nu am putut cere acest lucru. Mi s-a părut deplasat!”, a declarat Anda Adam.

Georgiana Moroșan

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.