
Andreea Mantea a declarat pentru Agenția de Presă Mondenă că nu își dorește deocamdată să se întoarcă în lumea showbiz-ului, mai ales în televiziune, fiind dezamăgită de foarte multe ori de ceea ce a găsit.
„Momentan sunt implicată într-un proiect personal, de suflet, care îmi ocupă aproape tot timpul. Am primit foarte multe oferte în ultimul timp de a modera diverse emisiuni, dar le-am refuzat pe toate. Nu vreau să mă întorc în televiziune, cel puțin nu deocamdată“, ne-a spus aceasta.
Deși au existat zvonuri prin presă cum că ar avea o relație cu un cetățean de origine libaneză, frumoasa brunetă a dezmințit total acest lucru.
„Nu este adevărat, l-am ajutat doar la deschiderea unui restaurant cu specific libanez și atåt. În prezent, am o altă relație, am un iubit și îmi este foarte bine așa“, ne-a mai spus Andreea.
Săptămåna trecută, a circulat informația că ar fi fost curtată de un cåntăreț libanez, Nasser, care ar fi fost fermecat de frumusețea romåncei, deși acesta este căsătorit. Andreea Mantea a participat, alături de Nasser, la inaugurarea unui restaurant libanez din București.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















