
Cabral Ibacka și soția lui Andreea au fost într-o vacanță de iarnă tocmai peste ocean, în Statele Unite, unde visau de foarte mult timp să ajungă. Cei doi amorezi au vizitat mai multe orașe, dorind să cunoască locurile, oamenii. Cabral și Andreea nu au ratat nici New York-ul și au fost încântați de oraș. „E un alt univers, diferit de tot ceea ce înseamnă Europa. De la locuri și oameni, până la mentalitate și felul de a vedea viața. Ne-am ales tabăra de bază Los Angeles și ne-am plimbat mai ales pe Coasta de Vest, în triunghiul Los Angeles-Las Vegas-San Francisco. Am zburat câteva zile și la New York, toți ne-au spus că trebuie să ajungem și-acolo și au cam avut dreptate”, a povestit Cabral pe blog. Mai mult, vedeta a precizat că s-a simțit mândru că este român în zilele petrecute la americani și a povestit despre obiceiurile și frumusețile României. „În toate săptămânile astea prin America ne-am simțit mai români ca niciodată, am spus de fiecare dată mândri că suntem români. ?ê?£i poate că nu-s român 100%, dar sunt născut și crescut aici, și-am ales să stau pentru că așa am simțit, nu pentru că n-am avut încotro”, a explicat el.
Georgiana Moroșan
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















