Home Monden Andrei Duban, executat silit de bănci din cauza datoriilor

Andrei Duban, executat silit de bănci din cauza datoriilor

DISTRIBUIŢI

Actorul Andrei Duban este băgat în datorii până în gât. După ce, în 2010, Banca Românească i-a pus poprire pe salariul de la Teatrul Național, unde acesta are angajament, actorul se confruntă cu noi probleme. O altă bancă l-a chemat în instanță pentru un credit neachitat. Banca a câștigat procesul, așa că Duban va fi executat silit. Problemele financiare mari nu le ocolesc nici pe vedete. Pe lista celebritățior care au făcut credite la bancă, iar apoi nu și-au mai permis să înapoieze banii se numără și Andrei Duban (41 de ani). Necazurile actorului și, totodată, coprezentatorului emisiunii „Telefonul de la miezul nopții", au început acum câțiva ani. În anul 2010, Banca Românească l-a dat în judecată pentru că nu și-a achitat datoriile, câștigând procesul de executare silită. Astfel, acestuia i s-a pus poprire pe salariul de la Teatrul Național, unde are contract, un actor din tânăra generație câștigând până în 2.000 de lei. Timpul a trecut, iar Duban s-a adâncit și mai mult în datorii. Deși are contract cu un post de televiziune, unde ar lua un salariu de 2.200 de euro, se pare că cheltuielile, dar și datoriile pe care le are depășesc cu mult banii pe care-i încasează. Prin urmare, în această primăvară, vedeta s-a trezit cu un nou proces pe cap. Executorii judecătorești au cerut în instanță executarea silită a actorului pentru o datorie la bancă. Andrei Duban a pierdut procesul, urmând să fie executat silit, decizia fiind irevocabilă. Deși înglodat în datorii, Andrei Duban nu pare, totuși, să se sinchisească de ele. El s-a mutat, de curând, împreună cu soția sa, Grațiela, și fiul lor, Armin (1 an și jumătate), într-o vilă dintr-un luxos complex rezidențial din Otopeni. Câinii latră, caravana trece – dacă putem spune așa.

Andreea Sîmbotin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.