Home Monden Angelina Jolie finanțează școli în Afganistan cu banii câștigați din bijuteriile pe...

Angelina Jolie finanțează școli în Afganistan cu banii câștigați din bijuteriile pe care le creează

DISTRIBUIŢI

Angelina Jolie s-a remarcat în ultimul timp prin ajutoarele pe care le aduce copiilor săraci din Afganistan, care nu au acces la o minimă educație și prin urmare, au un viitor sumbru fără multe speranțe. Actrița americană a găsit însă o metodă să îi ajute și să le facă viața mai frumoasă. Angelina Jolie a inaugurat încă o școală de fete în Afganistan și intenționează să mai deschidă și altele, cu ajutorul banilor ce vor fi aduși de o linie de bijuterii create de actrița americană și care vor fi puse în vânzare în această săptămână.
Angelina Jolie, care deține funcția de trimis special al Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați, a finanțat o școală primară exclusiv pentru fete în afara capitalei Kabul, într-o regiune în care trăiesc foarte mulți refugiați în condiții minime de existențăă. În această școală învață deja peste 200 de eleve și Angelina s-a ocupat de la program până la detaliile de construcție, pentru a se asigura că totul va funcționa ca la carte și această instituție va reprezenta  șansă pentru copilele care învață în ea. Actrița nu este la prima finanțare de acest gen. Angelina Jolie a mai finanțat o școală în partea de est a Afganistanului care a fost inaugurată în 2010.
Angelina Jolie intenționează să finanțeze și alte școli prin fondurile ce vor fi aduse de comercializarea bijuteriilor din linia „Style of Jolie“ pe care actrița le-a creat în colaborare cu bijutierul Robert Procop.
„Pe lângă satisfacția artistică pe care am avut-o atunci când am creat designul acestor bijuterii, simțim că am fost inspirați atunci când am decis că munca noastră va servi unui scop nobil, acela de a sprijini copiii în dificultate“, a declarat Angelina Jolie, potrivit Mediafax.
Potrivit site-ului lui Robert Procop, „primele încasări aduse de colaborarea noastră au fost donate asociației Education Partnership for Children in Conflict (înființată de Jolie, n.r.) care construiește o școală în Afganistan“.
Potrivit site-ului dedicat liniei de de bijuterii „Style of Jolie“, colecția include versiuni ale colierului negru auriu pe care actrița l-a purtat la premiera filmului ei din 2010 „Salt“, un colier din aur cu un pandantiv în formă de pară, inele din aur roz cu smaralde, cercei și brățări.
Bijuteriile vor fi puse în vânzare pe 4 aprilie prin intermediul magazinului Tivol din Kansas City.
Vorbind despre această colaborare, bijutierul Robert Procop a declarat: „A fost o onoare pentru mine să creez această linie de bijuterii cu Angie, întrucât amândoi credem că fiecare copil are dreptul la educație“.
Angelina Jolie nu este prima vedetă care finanțează școli în afara Statelor Unite. Atât Oprah Winfrey cât și Madonna au finanțat școli în Africa de Sud și în Malawi în ultimii șase ani.

Irina Popescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.