Trupa Black Eyed Peas a concertat sambătă seara, la Arenele Romane din Bucureşti, în faţa unui public de aproximativ 7.000 de persoane, prezentand un show plin de energie, în care a interacţionat foarte mult cu spectatorii şi la finalul căruia a promis că va reveni în Romania.
Show-ul a început în forţă, la ora 20.00, cu un recital al trupei Simplu. Cei cinci membri ai trupei n-au avut nevoie de prea multă încălzire pentru a caştiga simpatia publicului, care de la primele acorduri ale hitului -Oficial îmi merge bine-, a cantat alături de trupă.
Will.i.am, Apl.de.ap, Taboo şi Fergie şi-au făcut apariţia abia după aproape o oră, dar s-au aflat de la început în faţa unui public entuziasmat.
Pe rand, fiecare dintre membrii trupei au fost puşi în valoare în cadrul concertului. Apl.de.ap, originar din Filipine, a cantat o piesă în limba sa maternă, iar Fergie a interpretat mai multe piese de pe albumul său solo, intitulat -The Duchess-, dintre care nu au lipsit -London Bridge-, -Fergalicious- (împreună cu Will.i.am), -Glamorous- şi -Big Girls Don*t Cry-, dar şi refrenul piesei -Sweet Child O* Mine- al trupei Guns N* Roses. Plină de energie, Fergie a alergat dintr-o parte în alta a scenei, a dansat alături de dansatorii săi, ba chiar a făcut roata în timp ce canta, folosind o singură mană.
Will.i.am, cel mai vorbăreţ membru al formaţiei, a lăudat cu fiecare ocazie frumuseţea romancelor, şi a prezentat la randul său o piesă care va apărea pe următorul său album solo, -I Got It From My Mama-. -Acesta nu este ultima dată. Vom veni înapoi în Romania-, a încheiat Will.i.am concertul de la Bucureşti.
Trupa are următoarea escală la Budapesta, urmand să continue turneul intitulat -Black, Blue and You- în multe ţări din Europa şi Asia.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















