Filmul -Brokeback Mountain- este favorit la Oscarurile de anul acesta, dupa ce a fost nominalizat de patru ori, joi, la premiile sindicatului actorilor de la Hollywood – Screen Actors Guild (SAG). Filmul, regizat de Ang Lee, urmareste povestea de dragoste dintre doi cowboy, plasata in anii *60. Trei dintre actorii care joaca in film au fost nominalizati la premiile SAG: Heath Ledger la categoria cel mai bun actor, Jake Gyllenhaal si Michelle Williams, la categoria cel mai bun actor, respectiv cea mai buna actrita intr-un rol secundar. Heath Ledger concureaza cu australianul Russell Crowe, nominalizat pentru rolul din -Cinderella Man-, cu Philip Seymour Hoffman din -Capote-, cu Joaquin Phoenix din -Walk the Line- si cu David Strathairn din -Good Night and Good Luck-. Pentru titlul de cea mai buna actrita, SAG le-a nominalizat pe Judi Dench pentru -Mrs. Henderson Presents-, Ziyi Zhang, pentru rolul din -Memoirs of a Geisha-, Reese Witherspoon, pentru -Walk the Line-, Felicity Huffman, pentru rolul unui transsexual in -Transamerica-, si Charlize Theron, pentru -North Country-. Felicity Huffman a mai fost nominalizata si la categoria cea mai buna actrita de televiziune pentru rolul pe care il joaca in serialul de succes -Desperate Housewives-. Jake Gyllenhaal isi va disputa premiul pentru cel mai bun actor intr-un rol secundar cu Don Cheadle, Matt Dillon, George Clooney si cu Paul Giamatti.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info














