
Cabral nu se dezice și vine cu vești-șoc una după alta. După o vacanță de câteva zile sub razele toride ale Dubaiului, pe care a avut grijă să le relateze fanilor și prietenilor pe blogul personal în cele mai mici detalii, de la prima zi de organizare a vacanței până la ziua întoarcerii acasă, vacanță pe care a petrecut-o doar în compania soției sale, Andreea, iată că acum vine cu o știre șoc. El a postat de curând pe blogul personal un articol care începe scurt și cuprinzător: „?ê?£i divorțul a venit. Mulți au prezis-o, știu”. Oare să nu fi fost vacanța atât de pitorească, așa cum a descris-o el? Să nu fi fost acea liniște de care se lăuda că s-a bucurat și să fi fost furtuna la ordinea zilei? În stilu-i caracteristic, Cabral își ține fanii cu sufletul la gură până-n ultimul moment. „Mi-aduc și-acum aminte, ne-am cunoscut în 2007. Întâlnirea noastră a fost una frumoasă, de când i-am atins trupul ne-am înțeles bine. A venit 2008 și nu s-a schimbat nimic, apoi în 2009 și 2010 totul a fost bine, a venit 2011 și schimbările nu ne-au afectat. 2012 a sosit și simțeam nevoia de mai mult… dar am rămas.
Apoi a venit 2013 și când am văzut că noutatea întârzie să apară… ne-am dat seama că trebuie să ne despărțim”, spune simpaticul Cabral. Apoi face lumină în această dilemă. „Am divortat de iPhone… La ce te așteptai, bestie?! Ai sărit cu ochii răscrăcănați, așteptând să citști vreo nenoroceală, eh?”, a continuat el.
Andreea Sîmbotin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















