
?óÔé¼?¿Dan Bittman i-a acordat un interviu în exclusivitate realizatorului Rock FM Cristian Hrubaru. Cântărețul a declarat că, în lunile de absență, trupa Holograf a pierdut foarte mulți bani, dar că acum este refăcut complet și poate cânta "și-n cap".
Artistul a confirmat că un medicament ieftin i-a redat vocea. Medicamentul nu costă "chiar cinci lei, ci vreo 15-16, dar important e că s-a gândit cineva la ce să-l folosească, pentru că el putea să coste și 50 de mii de lei, că nu asta era problema", a afirmat Bittman. "Problema era că puteai să iei orice, numai să fi făcut și ceva acolo, de bine. Iar medicamentul acesta a făcut de bine", a spus el.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿"S-au anulat concerte în valoare de aproape jumătate de milion de euro în total. În perioada asta s-au pierdut bani foarte mulți. Mă refer la întreaga formație", a declarat Dan Bittman, întrebat de Hrubaru în legătură cu perioada în care Holograf nu a mai susținut concerte.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Artistul le-a mărturisit ascultătorilor Rock FM că le-a propus colegilor de trupă să găsească un înlocuitor: "Eu am vorbit de mai multe ori cu Edi (Petroșel) și-i spuneam: Ia gândiți-vă voi mai bine la cineva, că stați de pomană. Voi măcar puteți să faceți ceva. Eu, așa, cu gâtul ăsta deocamdată n-am ce face".?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿"Mă gândeam să-i spun lui Cristi Minculescu să treacă la o audiție pe la voi", a râs Hrubaru. "?ê?£i Cristi, și Brenciu erau zilele trecute pe la poartă, pe acolo", a glumit și Bittman.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿"Am început, încet, încet, să mai repetăm. Deja concertele de o oră, o oră și ceva le putem duce foarte bine până la capăt. Probabil că, de luna viitoare, suntem 'back in business'. Chiar începuse să ne pară rău că am anulat concertele din februarie. Le-am anulat mai mult din frică, pentru că nu se știa exact ce se întâmplă: vocea vine, nu vine, nu puteai să riști”, le-a mai spus artistul ascultătorilor Rock FM, adăugând că acum poate cânta "și-n cap".?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿"Vreau să le mulțumesc celor care au crezut în mine și în revenire, în refacere. În lunile astea am primit o grămadă de mesaje. De la rockeri, de la nerockeri, dar oameni care au crezut și care m-au ajutat. Te ajută foarte mult să vezi că oamenii îți sunt încă alături.", a declarat Dan Bittman.
Irina Popescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















