
Cătălin Botezatu și Vladimir Drăghia sunt doi burlaci convinși, care nu dau semne să renunțe prea curând la acest statut. Deși duc lipsă de stabilitate pe plan afectiv, burlacii văd și avantajele unei vieți fără a fi legat de o femeie. Pentru Botezatu, cariera se află pe primul loc, iar acest lucru se pare că îi oferă satisfacția necesară. Cu toate acestea, designerul este conștient și de faptul că pierde privilegiul de a trăi împreună cu cineva momentele de tristețe și de succes. „Principalul avantaj se leagă de profesia mea și nu spun acest lucru pentru că o femeie m-ar impiedica în vreun fel să- mi ating standardele în carieră, ci pur și simplu pentru că atenția mea este concentrată în întregime pe această zonă. Dezavantajul este de a nu putea trăi împreună cu cineva toate aceste momente, de a nu putea sărbători în doi bucuria sau de a trece peste momentele de tristețe”, a explicat Bote pentru Pro Tv Magazin. În ceea ce îl privește pe Vladimir Drăghia, viața de burlac îi oferă libertate, dar îl privează în același timp de o persoană care să-i fie alături când dorește. „Pot spune că mă bucur de mai multă libertate și, mai ales, nu mai trebuie explicații pentru nimic. Un dezavantaj mare este că nu mai găsești la orice oră vrei pe cine vrei tu lângă tine”, a spus el.
În cazul în care și-ar găsi totuși perechea, Botezatu ar prefera o femeie independentă, aventurieră, puternică și cu simțul umorului. Drăghia are o pasiune pentru femeile puternice, cu înfățișare angelică și cu o viață socială activă, pentru a nu-l acapara. De asemenea, și-ar dori să-i cunoască mama, pentru a se asigura că va îmbătrâni frumos. În privința tehnicilor sexuale care îi dau pe spate la o femeie, Bote optează pentru acea tehnică care îl va surprinde, în timp ce Vladimir spune că o femeie îl dă greu pe spate la acest capitol.
Ambii burlaci și-au trăit prima poveste cu o femeie la vârsta adolescenței, unul la 19 ani și celălalt la 16 ani. „Femeia care m-a cucerit și mi-a marcat tinerețea a fost femeia care m-a învățat ce înseamnă să fii cu adevărat bărbat. Prima și cea mai importantă poveste de dragoste am trăit-o cu ea. Aveam 19 ani”, a declarat Cătălin Botezatu. „Prima relație serioasă am avut-o la 16 ani și a durat mai bine de trei ani. Fata respectivă m-a cucerit cu modestia și cu vocea ei absolut superbă”, a precizat și pretențiosul Vladimir Drăghia.
Georgiana Moroșan
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















