Legenda cinematografiei mondiale, Catherine Deneuve, va fi omagiată la Los Angeles, luna viitoare, cu ocazia festivalului internaţional organizat de Institutul American de Film (AFI). Organizatorii au dorit să sublinieze -contribuţia extraordinară la cinematografia internaţională- a actriţei franceze.
Născută la 22 octombrie 1943, în oraşul luminilor, Paris, -doamna filmului francez-, cum a fost supranumită, a debutat pe marele ecran la doar 13 ani, în -Les Collegienes-, iar succesul l-a cunoscut odată cu pelicula -Repulsie-, sub bagheta marelui Roman Polanski.
Deneuve a fost nominalizată la pemiile Oscar şi BAFTA, a caştigat un premiu Cesar pentru rolul din -Indochina- şi a fost recompensată cu un Urs de Aur pentru rolul din -8 femei-.
În viaţa personală, conducandu-se după principiul său, -Nu văd nici un motiv să te căsătoreşti cand există divorţul-, nu s-a mai recăsătorit din 1972, după despărţirea de David Bailey. Are doi copii, un băiat cu regizorul Roger Vadim şi o fată cu actorul Marcello Mastroiani. De asemenea este şi bunica a doi nepoţei.
A fost aleasă de către revista Empire în anul 1995 una dintre cele mai sexy 100 staruri din istoria filmului, iar Yves Saint Laurent a considerat-o muza sa, creandu-i vestimentaţia pentru majoritatea filmelor. Cu toate acestea, a fost o vedetă retrasă, fără apariţii în tabloide sau reviste de scandal, ea însăşi declarand, modestă, -ştiu că dacă nu aş fi arătat aşa, probabil că nu aş fi avut niciodată o carieră în filme. –
Alături de Catherine Deneuve, în varstă de 63 de ani, va fi omagiată şi actriţa americană Laura Linney, nominalizată la Oscar pentru rolurile din -You Can Count on Me- (2000) şi -Kinsey- (2004) şi premiată cu Emmy pentru rolurile din -Iris cea sălbatică- şi -Frasier.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















