
Cea de-a 45-a ediție a finalei campionatului de fotbal american, disputată duminică, a oferit un spectacol sportiv de calitate, ce a fost însă marcat de numeroase „note false“ și rateuri neobișnuite în afara terenului de sport, care au știrbit puțin din succesul galei Super Bowl, informează AFP.
Duminică, cea de-a 45-a ediție a finalei NFL a fost câștigată de echipa Green Bay Packers, care a învins echipa Pittsburgh Steelers cu scorul de 31-25.
În timp ce peste 100 de milioane de telespectatori americani și peste 103.000 de persoane prezente în uriașul stadion acoperit din Dallas aveau ochii ațintiți asupra ei, cântăreața Christina Aguilera a ratat interpretarea imnului național american, uitând un vers, pe care l-a înlocuit cu un altul pe care tocmai îl cântase.
La puțin timp după acest eșec, cântăreața și-a cerut scuze în mod public, prin intermediul unui comunicat în care a declarat: „Tot ce pot să fac acum este doar să sper că toată lumea a simțit dragostea pe care o port țării mele, iar spiritul cu care ne-a însuflețit imnul nostru național să nu fi fost alterat“.
Acest eșec al cântăreței americane are însă mari șanse de a fi uitat foarte repede, comparativ cu imensul scandal din 2004, când cântăreața Janet Jackson și-a expus un sân în timpul concertului susținut în cadrul Super Bowl.
Reprezentanții National Football League (NFL), care au dorit cu orice preț să doboare recordul de spectatori cu ocazia galei Super Bowl din acest an, intenție care nu le-a reușit, vor fi obligați să explice motivele pentru care câteva sute de persoane nu au putut să ocupe locurile dorite, deși au plătit pentru ele prețuri exorbitante.
Circa 850 de spectatori au putut fi direcționați către alte locuri mai bune, însă alte 400 de persoane au fost obligate să privească meciul la televizor în culisele Cowboys Stadium, un veritabil „palat“ sportiv, a cărui construcție a costat aproape 900 milioane de euro.
Acești spectatori vor fi despăgubiți și vor primi o sumă triplă față de prețul pe care l-au plătit pe bilete (600 de euro), au anunțat reprezentanții NFL, care au inițiat și o anchetă.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















