Home Monden Claudia-Cream, trei ore în moarte clinică

Claudia-Cream, trei ore în moarte clinică

DISTRIBUIŢI

Este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi, scoțând hit după hit, dar iată că și Claudia Pavel, alias Cream, a avut momente de cumpănă în care a trebuit să aleagă ce face mai departe. Însă, fără îndoială, cântăreața a învățat să aprecieze viața în urma unui accident, care a fost la un pas să o răpească dintre noi. S-a întâmplat într-o perioadă când cariera ei intrase într-un con de umbră.
„Întotdeauna am visat să lucrez cu producători de afară, însă în momentul respectiv eram la nivelul ăla și îmi doream măcar să am succes cu piesele la noi acasă, așa cum se întâmpla până atunci. Echipa cu care lucram nu își mai dădea interesul foarte mult, chiar dacă eu îmi doream, nu mai era suficient pentru că ei nu mai voiau, nu mai aveau cheful ăla, nu mai era chimia. Eu lucram cu Marius Moga pe vremea aceea. Însă, în perioada de după acest eșec, am avut un accident, am fost în comă din cauză că am făcut un șoc anafilactic de la un antibiotic. Eram bolnavă după ce am filmat un videoclip. Acela a fost un sacrificiu prostesc, stupid, pentru că a fost o inconștiență: să filmezi cu apă rece de la frigider la 0 grade. Trebuie să fii nebun de legat să faci așa ceva. Am făcut pneumonie. Am mers la spital și mi-au făcut acest antibiotic care pentru mine a fost rău. Am fost în stop cardiorespirator, moarte clinică, vreo trei ore“, a declarat interpreta în cadrul emisiunii „Dincolo de aparențe“.
Însă când și-a revenit, Claudia a înțeles că viața înseamnă mult mai mult și că fiecare secundă este importantă.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.