Agenda de week-end a Festivalului -George Enescu- programeaza o serie de concerte care au pe afis nume de prima marime. Astazi, de la ora 10.00, Sala Mihail Jora a Societatii Romane de Radiodifuziune gazduieste un program din -Creatia muzicala romaneasca in contemporaneitate-, sustinut de Orchestra de Camera -Philarmonia-, dirijata de Nicolae Iliescu, solist – Octavian Augustin Ratiu. De la ora 17.00, la Ateneul Roman este programat un recital al baritonului Jose Van Dam, la pian urmand sa evolueze Maciej Pikulski. Capul de afis al acestei zile il constituie concertul lui Nigel Kennedy, acompaniat de Orchestra Nationala Radio, sub bagheta lui Gabriel Chmura. Nigel Kennedy va evolua alaturi de Remus Azoitei, laureat al Concursului International -George Enescu-. Programul concertului contine, alaturi de Concertul pentru doua viori si orchestra in re minor de J.S. Bach, Concertul pentru vioara si orchestra in si bemol minor de E. Elgar si Suita -Pasarea de foc- de I. Stravinski, inca o piesa – Concertul in la minor pentru vioara si orchestra de J.S. Bach. Nascut la Brighton, Anglia, Nigel Kennedy a studiat inca din copilarie la Scoala Menuhin, fiind protejatul maestrului, perfectionandu-se apoi cu Dorothy Delay la Juilliard School, New York, pentru a se lansa apoi intr-o cariera internationala spectaculoasa, efectuand turnee in Europa, SUA, Canada, Asia, Australia, colaborand cu orchestre si dirijori de renume. De la ora 22.00, la Ateneul Roman va avea loc un nou recital semnat King*s Consort cu Concertele brandenburgice ale lui Bach.
Maine, de la ora 16.00, Ateneul Roman gazduieste Gala Laureatilor Concursului International -George Enescu-. Concurentii promovati in finala sunt: Sectiunea Vioara – Szalai Antal, Ungaria, Sokolov Vareriy – Ucraina, si George Cosmin Banica – Romania, iar la Sectiunea Pian – Adrian Aimo Pagin, Franta, Irina Zahharenkova, Estonia, si Evgey Izotov, Rusia.
Concertul cel mai asteptat al acestei zile este cel al Orchestrei Filarmonicii din Israel, sub bagheta maestrului Zubin Mehta, ce va avea loc de la ora 19.30 la Sala Mare a Palatului. In program, lucrari de Wolfgang Amadeus Mozart si Gustav Mahler. Nascut la Bombay, India, intr-o familie de muzicieni, Mehta a inceput sa studieze vioara si dirijatul cu tata sau, fondatorul orchestrei din oras. La 16 ani, a urmat cursurile Academiei de Muzica din Viena, s-a perfectionat la Academia Chigiana cu Galliera si Zecchi, dar si la Tanglewood, cu Carvalho, debutand apoi intr-o spectaculoasa cariera dirijorala. A aparut la pupitrul marilor ansambluri din lume, printre care filarmonicile din Viena si Berlin, a fost director muzical al orchestrei din Montreal, al filarmonicilor din Los Angeles, New York si Israel, invitat deopotriva sa dirijeze spectacole de opera la Covent Garden, Staatsoper, Scala din Milano, Metropolitan etc. Cu orchestra -Aggio Musicale Fiorentino- a desfasurat o activitate prolifica, dupa aceea, in 1986, a devenit director muzical. In 1990 si 1995 a dirijat Concertul de Anul Nou al Filarmonicii vieneze. A dirijat in prima auditie mondiala lucrari de Penderecki, Barber, S. Reich, Druckman etc. Este director general al Operei din Munchen si director muzical permanent al Filarmonicii din Israel.
Ioan Holender lanseaza -De la Timisoara la Viena-
Astazi, va avea loc lansarea cartii -De la Timisoara la Viena-, semnata de presedintele de onoare al Festivalului -George Enescu- si directorul Operei
din Viena, Ioan Holender, si prefatata de scriitorul Livius Ciocarlie. Evenimentul, ce se va desfasura in Piata Festivalului, la ora 20.00, va prilejui o interesanta discutie intre domnul Ioan Holender si regizorul Cornel Todea, care va fi transmisa in direct pe postul TVR Cultural in cadrul emisiunii Agenda subiectiva a Festivalului -Enescu-. Dupa incheierea emisiunii, va urma o sesiune de autografe oferite de autor. Campania de lansare a cartii va continua si duminica, la Sala Mare a Palatului, locul in care, in pauza concertului, de la ora 19.30, cei prezenti vor avea sansa de a primi un autograf de la domnul Ioan Holender.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















