Home Monden Copiii lui Michael Jackson au acordat primul lor interviu televizat

Copiii lui Michael Jackson au acordat primul lor interviu televizat

DISTRIBUIŢI

Cei trei copii ai cântărețului Michael Jackson au acordat primul lor interviu televizat, difuzat luni, în emisiunea realizată de Oprah Winfrey, în timpul căruia au depănat amintiri despre celebrul lor tată, pe care ei, însă, îl considerau cât se poate de „normal“, informează Reuters.
„Simt uneori că nimeni nu a înțeles ce tată bun a fost el. Cred că era și cel mai bun bucătar din lume“, a declarat fiica starului, Paris Jackson, în vârstă de 12 ani. „Era un tată normal, cu excepția faptului că, pentru noi, el a fost cel mai bun tată care a existat vreodată“, a adăugat Paris Jackson.
Paris, fratele ei mai mare, Prince Michael, în vârstă de 13 ani, și Prince Michael II, în vârstă de opt ani, cunoscut sub numele de Blanket, au fost filmați împreună cu bunica lor, Katherine Jackson, care este și tutorele oficial al copiilor. La acest interviu, filmat la reședința din Los Angeles a familiei Jackson, a participat și Joe Jackson, tatăl regretatului cântăreț.
Interviul a fost difuzat luni, în emisiunea „The Oprah Winfrey Show“.
În timpul acestui interviu, Paris și Prince au declarat că s-au adaptat bine la școala ale cărei cursuri le frecventează începând din septembrie. Katherine Jackson, care a declarat că dorește să le ofere celor trei copii o viață cât mai normală, a adăugat că și cel mai mic dintre copiii starului, Blanket, va merge la școală începând din toamna anului viitor.
Paris Jackson a declarat că își dorește să devină actriță: „Mi-ar plăcea să devin actriță când voi fi mare. Uneori făceam numere de improvizație. Făceam acest lucru cu tatăl meu“.
La rândul său, Prince a declarat că adoră jocurile video și sportul și că își dorește să devină regizor și producător de film atunci când va fi mare.
Katherine Jackson a declarat că toți cei trei copii vorbesc foarte mult despre tatăl lor. „Paris este foarte emotivă. Vorbește tot timpul despre el și este o persoană puternică. Michael apare în toate fotografiile care sunt lipite pe pereții dormitorului ei“.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.