
Cristina Spătar s-a străduit să-și mulțumească absolut toți invitații care au venit sâmbătă seară, la Palatul Stirbey, la mega-petrecerea dată cu ocazia botezului fiicei sale, Aida Maria.
Cristina Spătar știe de la fiul ei, Albert (3 ani), că un copil se plictisește repede și nu poate sta locului prea mult. Așa că, la petrecerea de botez a fiicei sale a trebuit să ia toate măsurile necesare pentru ca micuții invitați să aibă și ei parte de momente plăcute. Astfel, cântăreața a amenajat celor mici un mic paradis într-o încăpere vecină cu cea în care se ținea petrecerea. Aici, au fost aduse o casă gonflabilă, unde micuții să țopăie după bunul plac, o grămadă de mingiuțe cu care să se bată, și alte jucării și jucărioare. În plus, au fost aduse și personaje de poveste care sa întrețină atmosfera. Iar picii au apreciat efortul și s-au bucurat din plin de faptul că au avut și ei un colț numai al lor.
Cristina Spătar și Alin Ionescu au creștinat-o pe Aida Maria, cel de-al doilea copil al cuplului. Micuța a fost botezată la o biserică din cartierul Bucureștean Titan și a avut două perechi de nași: antrenorul echipei de fotbal Gloria Bistrița, Nae Manea, împreună cu soția sa, și cântărețul de muzică populară Nicolae Botgros cu soția lui, Lidia Bejenaru. Petrecerea a avut loc la Palatul Stirbey, unde au venit în jur de 300 de invitați printre care Silviu Prigoana, Codrin Stefanescu, Cristi Brancu si sotia lui, Oana Turcu, Cristina Rus, Claudia Ghitulescu, Madalin Ionescu, alaturi de Cristina Siscanu si multe alte nume cunoscute.
Andreea Vîrîci
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















