Home Monden Cove se însoară pentru a doua oară

Cove se însoară pentru a doua oară

DISTRIBUIŢI

Gabriel Coveșeanu, cel cunoscut de public drept Cove, se va însura luna viitoare, pentru a doua oară. De această dată, aleasa lui este Florentina, o tânără de 33 de ani pe care o cunoaște de șase ani și cu care are o relație de iubire de trei ani. Căsătoria va avea loc pe 26 octombrie, iar la eveniment este așteptată și Andreea Marin, cea cu care a colaborat de-a lungul timpului pentru emisiunea „Surprize, Surprize”. „Nu va fi o nuntă mare, dar nici restrânsă. Vor veni oameni care ne sunt dragi, familie, prieteni, aproximativ 200 de persoane. Ne dorim copii. vrem să se nască într-o familie stabilă, aflată sub protecție divină. Eu vreau o fetiță, să fie frumoasă ca mama și deșteaptă ca tatăl! Ne-am cunoscut acum șase ani într-un grup de prieteni. La momentul respectiv, fiecare avea viața lui și nu s-a întâmplat nimic între noi. Între timp eu m-am însurat, am devenit tată și abia la mult timp după ce am divorțat, ne-am reîntâlnit în același grup de prieteni. Relația noastră, practic, a început acum trei ani”, a povestit Cove. Fostul asistent al „Zânei” Surprizelor a mai fost căsătorit cu Maria Movileanu, fiica fostei crainice TVR Carmen Movileanu, cu care are un băiațel, Bogdan, în vârstă de 4 anișori și care se pare că-i urmează tatălui pe urme, dovedind de mic reale talente artistice. Au divorțat în 2010, după un an de căsnicie. Separarea nu a fost pașnică. Cove a vorbit în acțiunea de divorț de “lipsă de afecțiune, neînțelegere, suspiciuni, neîncredere și jigniri” din partea soției care, „prin comportament combativ și impulsiv, certuri, limbaj agresiv”, l-a făcut să se simtă „ca un dușman care trebuie eliminat”.

Andreea Sîmbotin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.