Home Monden Dana Săvuică se află în fața celei mai mari provocări din carieră

Dana Săvuică se află în fața celei mai mari provocări din carieră

DISTRIBUIŢI

Dana Săvuică se află în fața celei mai mari provocări din carieră: vrea să cucerească piața de modă din Rusia și Ucraina.?óÔé¼?¿ După ce firma ei de haine a ajuns în topul celor mai profitabile 20 de branduri românești, Dana a semnat un contract cu un site de haine și își propune să devină cunoscută și pe plan internațional.
"Colecția mea, realizată special de Sărbători, în parteneriat cu fabrici românești de renume, s-a lansat ieri pe unul dintre site-urile de fashion cu cea mai spectaculoasă evoluție. Îi apreciez pentru că au peste 500 de branduri străine dar și colecțiile designerilor români.  În plus, sunt active în peste 11 țări central și est europene, având ca piață de desfacere două mari segmente de fashion consumers: Rusia și Ucraina. Mă așteaptă acum cea mai mare provocare din carieră: să cuceresc prin colecțiile mele cele două piețe menționate anterior.
 Astfel, am realizat o colecție Etiquette by Dana Săvuică care include peste 300 de modele de haine și accesorii, din materiale precum satinul, catifea, dantela și jerse, lână și mohair, în croieli îndrăznețe, cu aplicații de paiete și ținte, curele supradimensionate, cardigane ample și blănuri, fiecare produs fiind accesorizat cu genți din blană și inserții metalice, pantofi din piele metalizată și cizme înalte cu platforme. Pentru această colecție am lucrat cu o tânără care a terminat design vestimentar la Milano, Irina Prepeliță. Am lansat, totodată, și o linie vestimentară pentru bărbați, Etiquette Men, care cuprinde peste 100 de modele de paltoane, geci, cardigane, pulovere, cămăși, pantaloni, cravate și papioane, pantofi, cizme și curele.
De fiecare data, colecțiile mele se identifică prin ținute complete și styling-ul pe care îl realizez, pentru a ajută potențialul client să-și aleagă ținuta într-o paletă coloristică și pe o croială care să-l avantajeze. În plus, mențin prețuri bune astfel încât să am vânzări la volum și să îmi atrag  clientul printr-un raport calitate preț foarte bun", a declarat Dana Săvuică pentru adpm.ro.

Andreea Vîrîci

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.