Aterizarea cuplului David-Victoria Beckham in curtea madrilena, considerata drept bomba anului pe piata transferurilor din lumea fotbalistica, a electrizat intreaga suflare spaniola, Realul putand fi considerata o echipa de extraterestri si la propriu, si la figurat.
Toate bune si frumoase, Beckham si-a pus echipamentul alb al Realului, a tinut de cateva ori mingea pe picior in fata unui public numeros insa marea problema care a aparut a fost unde vor locui vedetele britanice?
Aceasta dilema nu a durat prea mult, pentru ca supervedetele au pornit in cautarea unei resedinte pe masura rangului lor.
Dupa mai multe vizionari, se pare ca David si Victoria au pus ochii pe un palat construit in stilul celor pe care le detinea pana nu demult dictatorul Saddam Hussein, palat care i-a apartinut unui dictator sud-american, dotat evident cu un adapost antinuclear.
Vizita resedintei cu 20 de dormitoare a durat circa o jumatate de ora, iar celebrul cuplu britanic a stabilit a doua vizionare peste circa o luna, cand se vor intoarce in capitala Spaniei.
Palatul se afla pe lista locuintelor de lux inca de acum trei ani, de cand fostul proprietar, dictatorul venezuelean Marcos Perez Jimenez, a decedat.
In cei sase ani de regim dictatorial (in anii *50), Marcos Perez Jimenez a fost acuzat de omorarea a sute de rivali politici din Venezuela.
De la venirea la Madrid si pana in prezent, David si Victoria Beckham au vizitat, pe langa acest palat, inca cinci resedinte de lux.
Un agent imobiliar care i-a insotit pe cei doi a declarat: -Vedetele au vizitat palatul circa 30 de minute si, cu toate ca ar fi vrut sa mai stea, au fost nevoite sa plece, pentru ca fiul lor, Brooklyn, se afla la aeroport, pentru a se intoarce in Anglia cu un avion particular. David a fost placut surprins de aceasta resedinta insa Victoria, cu toate ca i-a placut, a cerut sa vada mai multe case, dupa care sa ajunga la o decizie finala. Sincer sa fiu, habar n-am daca vedetele cunosc istoria fostului proprietar, pentru ca sunt disperate sa-si gaseasca o locuinta pana la reluarea sezonului fotbalistic-.
Palatul este situat in districtul La Moraleja, la doar 10 kilometri de centru Madridului.
In aceasta zona mai locuiesc inca trei componenti ai Realului: Steve McManaman, Ronaldo si Raul.
Pe langa cele 20 de dormitoare, palatul mai dispune de trei piscine (dintre care una acoperita), o parcare subterana pentru 25 de masini si un teren de aterizare pentru elicoptere.
Ziaristii britanici compara imaginea palatului vazuta din exterior cu palatele lui Saddam Hussein, care au bare la ferestre si sunt vopsite in culoarea nisipului.
In gradina este asezat strategic un adapost nuclear si o fantana care formeaza o cascada spectaculoasa.
David Beckham le-a spus agentilor imobiliari ca intentioneaza sa achizitioneze o resedinta situata undeva intre doua si patru milioane de lire sterline.
O alta casa pe care au vizionat-o vedetele britanice se afla la doar cateva sute de metri de terenul de golf preferat al lui Ronaldo.
Casa este cotata pe piata la circa trei milioane de lire sterline si dispune de un gard inalt de patru metri si camere de supraveghere ultraperformante.
A treia casa pe care au vizitat-o David si Victoria Beckham costa 2,25 milioane de lire sterline si este construita in stil grecesc, avand in interior lampadare in stil Victorian, insa conform spuselor agentilor imobiliari, vedetele nu au stat in ea decat trei-patru minute.
Pe langa toate aceste resedinte, vedeta Realului a mai vazut vila -La Murta-, cotata la 2,5 milioane de lire sterline, care contine opt dormitoare, casa situata gard in gard cu una dintre resedintele regelui Spaniei, Juan Carlos.
Dupa prima vizionare a acestor resedinte, se pare ca britanicii au pus pe prima pozitie a unei posibile resedinte primul palat, iar daca ne gandim ca dispune si de un adapost nuclear, n-ar fi exclus sa vedem o mutare intr-un timp relativ scurt…
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















