
Demi Moore a fost internată la clinica de reabilitare Cirque Lodge pe data de 23 ianuarie, însă acum actrița a fost externată. Întrucât este încă în perioada de recuperare, ea a plecat într-o vacanță și vorbește doar cu un grup restrâns de oameni, dorind să stea departe de lumina reflectoarelor.
Astfel, deși Demi Moore a încheiat programul de reabilitare de la Cirque Lodge, nu este pe deplin recuperată și va trebui să urmeze anumite indicații pentru a nu avea o recidivă și a ajunge înapoi la reabilitare.
Potrivit E!, Demi va petrece o vacanță destul de lungă într-o destinație ce nu a fost divulgată deocamdată. ,,Nu se grăbește deloc să se întoarcă în Los Angeles", a declarat o sursă. ,,Ea se recuperează încă și vorbește doar cu un grup mic de oameni", a mai subliniat aceasta.
Deși nu se știe exact pentru ce a fost tratată actrița, se consideră că ea a primit ajutor specializat pentru dependența de substanțe și pentru tulburare alimentară.
Fiica ei, Rumer Willis, în vârstă de 23 de ani, și-a vizitat mama de mai multe ori în perioada în care aceasta a fost internată. Ceilalți doi copii ai actriței, Scout, în varstă de 20 de ani, este student la Universitatea Brown, în Rhode Island, iar Tallulah trăiește alături de tatăl său, celebrul actor Bruce Willis.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















