
În apropierea primei comemorări de la moartea cântăreței Whitney Houston, mama acesteia este încă traumatizată, întrebându-se, în cartea de memorii pe care urmează să o lanseze, dacă nu ar fi putut face ceva ca să o salveze, și dezvăluind ce descoperiri făcute în casa cântăreței au înspăimântat-o.
Cissy Houston a povestit în repetate rânduri cum a obligat-o pe Whitney să se interneze la reabilitare după ce a descoperit că locuința artistei devenise un ascunziș pentru droguri, scrie Daily Mail. În memoriile ei, „Remembering Whitney“ („Amintindu-mi de Whitney“), Cissy recunoaște legătura cu fiica sa: „A început să se ducă la petreceri și nu prea știa cum să se oprească. Obișnuiam să mă întreb ce făcea noaptea, unde era.“
Potrivit unui fragment obținut de revista People din această carte, care urmează să fie lansată în Statele Unite pe 31 ianuarie, mama lui Whitney Houston, în vârstă de 79 de ani, se întreabă în continuare:“Aș fi putut s-o salvez?“
De asemenea, într-un interviu acordat realizatoarei TV Oprah Winfrey, care va fi difuzat luni, Cissy dezvăluie felul în care a aflat de moartea fiicei sale. Fiul ei, Gary, a sunat-o ca să-i dea cumplita veste că Whitney fusese găsită moartă într-un hotel din Los Angeles. „Mă enervasem pentru că nu-mi spunea nimic. Țipa. Spunea 'Nippy, Nippy'. (câinele familiei) Am întrebat: 'Ce a pățit?'“, povestește mama artistei. „A murit?“, l-a întrebat Cissy la telefon pe fiul ei, acesta răspunzând: „Da, mami, a murit“. „Și nu-mi amintesc prea multe după asta“, a adăugat Cissy. În fragmentul din cartea de memorii obținut de revista People, aceasta mai spune: „Sunt furioasă că a murit singură, în condițiile acelea.“ În același timp, Cissy precizează că nu îl învinovățește pe fostul soț al fiicei sale pentru problema ei cu drogurile: „Dau vina pe el pentru felul în care o trata, dar nu pentru problemele ei cu drogurile. Nu i-a fost de niciun ajutor.“
Într-o serie de dezvăluiri publicate de The Sun, mama actriței povestește cum a ajuns să descopere toate semnele care prevesteau declinul starului. Prima oară când și-a dat seama că fata ei avea probleme a fost în 2005, când a sosit neanunțată în casa din Atlanta pe care Whitney o împărțea cu soțul ei, cântărețul Bobby Brown și cu fiica celor doi, Bobbi Kristina. Locuința în valoare de milioane de dolari era murdară, dar pentru Cissy cel mai mare șoc a fost când a văzut „ochi mari care se holbau și fețe bizare“ pictate cu spray pe pereți și pe ușă.
Descoperirile au continuat în altă cameră, unde Cissy a văzut că dintr-o fotografie mare de familie, înrămată, fusese tăiat capul lui Whitney. „Ochi malefici holbându-se ca o amenințare. Cine ar face un asemenea lucru? Părea o nebunie. A fost mai mult decât deranjant să văd fața fetei mele tăiată așa. A fost înfricoșător“, și-a amintit Cissy.
Whitney Houston a fost găsită moartă, la vârsta de 48 de ani, în cada camerei sale de hotel din Beverly Hills.
Irina Popescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















