
După o perioadă agitată în viața ei personală, al cărei apogeu a fost divorțul de Ducu Ion, unul pe cale amiabilă, ce-i drept, dar care a lăsat ceva răni în sufletul carismaticei blondine, iată că a venit moemntul și pentru relaxare și lăsarea grijilor în spate. Astfel, Diana Dumitrescu și-a făcut bagajele și și-a luat un binemeritat concediu, unde altundeva decât în Grecia, alături de prieteni?! Au mers o săptămână în Santorini, unde s-a bucurat de mare, de soare, dar și de mancare. Diana și prietenii ei au închiriat o mașină și a vizitat toate satele din jurul stațiunii. „Am vizitat cetatea Ancient Thera, am fost în Pyrgos, un sat foarte vechi din vârful muntelui, unde se merge pe jos ca într-o cetate, iar priveliștea este extraordinară. Mi-au plăcut foarte mult bisericuțele, străduțele cu alb și albastru, care arătau absolut impresionant. Am văzut farul din capătul insulei, mi-a plăcut Red Beach, unde poți ajunge doar traversând un deal printre pietre, ca apoi să rămâi fascinat de un golf cu piatră roșie și nisip negru cu roșu. E amețitor, rămâi pur și simplu blocat”, povestește actrița. Diana a făcut plajă cel puțin trei ore pe zi, a citit cele două cărți pe care și le luase cu ea, ba chiar și-a mai cumpărat încă una de acolo, în ton cu vacanța, „My Family and Other Animals”, despre o familie care se mută într-o insulă din Grecia. Actrița din telenovela „Îngeri pierduți” s-a întors cu multe suveniruri din vacanță. „Mi-am cumpărat o rochiță în genul celor grecești, albă, scurtă, foarte frumoasă, cu boruri aurii și o centură aurie în talie. În rest, am cumpărat multe suveniruri, câteva cutii de bijuterii albe cu scoici, rame de fotografii, magneți de frigider și nelipsitul ulei de măsline delicios pentru orice fel de mâncare”, spune Diana.
Andreea Sîmbotin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















