
Dând dovadă de o obiectivitate și o percepere minuțioasă și imparțială a artei muzicale, ediția on-line a celebrei publicații britanice "Times" a situat pe podiumul celor mai bune materiale discografice o formație românească. Albumul "Maskarada", semnat de Taraful Haiducilor și lansat de casa de discuri Cramed Records, s-a situat pe locul al treilea într-un top al celor mai bune albume de world music ale anului 2007 realizat de Times Online.
World music cu ritm de Clejani
Topul celor mai bune albume de world music ale anului 2007 este condus de artista sud-africană Simphiwe Dana, cu albumul "The One Love Movement on Bantu Biko Street", pe locul doi aflându-se Buika, cu "Mi Nina Lola", o artistă descrisă ca fiind o "reîncarnare flamenco" a lui Billie Holiday sau Nina Simone.
Taraful Haiducilor, care ocupă locul al treilea în topul realizat de criticii Times Online, a devansat albumul legendei Buena Vista Social Club, regretatul Ibrahim Ferrer, care s-a situat pe locul al patrulea, cu albumul "Mi Sueno".
Maskarada de top
Taraful Haiducilor este o formație alcătuită din artiști din mai multe generații, majoritatea muzicienilor fiind din Clejani. Grupul a devenit cunoscut în Europa de Vest în 1991, după ce a apărut în filmul "Latcho Drom" al regizorului Tony Gatlif. Formația a jucat propriul rol în acest film, care descrie în imagini și muzică istoria și cultura rromani.
În 2002, formația a primit premiul BBC World Music pentru cel mai bun grup din Europa și Orientul Mijlociu. De atunci, taraful a lansat mai multe albume apreciate pe plan international, "Maskarada" fiind cel de-al optulea material al formației.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















