In Studiourile de la Buftea s-au incheiat filmarile la cea mai recenta pelicula regizata de Dan Pita, -Femeia visurilor-, care va fi lansata luna viitoare, in data de 18 noiembrie. Acesta este al saptelea lung-metraj romanesc produs de MediaPro Pictures, reunind o distributie de exceptie: Dan Condurache, Razvan Vasilescu, Adrian Pintea, Olga Tudorache, Irina Movila, Marius Bodochi, Catalina Mustata, Claudiu Bleont, Ilinca Goia, Florin Zamfirescu, Vladimir Gaitan, Eugen Cristea etc. Productia, inceputa la sfarsitul lui 2004, a avut parte de locatii de filmare si de decoruri impresionante. Imaginea peliculei este semnata de Dan Alexandru.
Detinator al prestigiosului Leu de Argint (1992) pentru pelicula -Hotel de lux- si al premiului Federatiei Internationale a Presei de Cinema (FIPRESCI) pentru -Concurs-, Pita construieste de aceasta data, pe baza scenariului scris de Razvan Popescu, povestea unui regizor, Thomas (Dan Condurache), aflat la apogeul carierei, obsedat de -angoasele si de nalucirile femeii dorite, dar mai ales de cautarile profesionale-, dupa cum spune Dan Pita.
Filmul trateaza povestea trista a regizorului Thomas care are succes, filmele lui sunt premiate, este iubit de public, de actori si de prieteni, sotia il sprijina si il intelege. Totusi Thomas este chinuit, este framantat de dorinta de a realiza filmul vietii sale si se loveste de restrictiile impuse de producatorul filmului – Nene, de nenumarate neintelegeri cu membrii echipei de filmare si de probleme legate de decoruri, locatii etc. Totodata, el doreste sa retraiasca o poveste de iubire, sa o inteleaga si sa se razbune pe femeia care i-a zdrobit inima – Noa. Personajele principale ale filmului pe care vrea sa il realizeze sunt chiar el si Noa, roluri interpretate de actorii Caius si Vanda
Pita spune despre eroul sau ca este -o personalitate complexa si complicata, simte ca mai are ceva de spus, ca o mica rafuiala cu viata lui dezordonata. O mica sau mare poveste de dragoste…-. La temelia filmului sta romanul omonim al lui Razvan Popescu, scenaristul filmului, carte ce a aparut la Editura DuStyle. -Cartea e o poveste imposibila de iubire si, in acelasi timp, o incercare de a reflecta asupra conditiei creatorului in lume-, spune scenaristul. Thomas este un regizor la apogeul carierei sale, laureat la Cannes si la Venetia si care face o pasiune pentru asistenta sa mult mai tanara, Noa. O poveste care il ravaseste si pe care, pentru a nu o lasa sa se destrame, incearca sa o aduca in spatiul unde toate sunt sub controlul sau: platoul de filmare. -Femeia visurilor- este, asadar, povestea unui film in film, in care fiecare personaj din viata reala a marelui regizor isi gaseste un corespondent pe pelicula-, adauga scenaristul Razvan Popescu.
-In fiecare film pe care l-ai facut exista ceva din tine-
Filmografia lui Pita se traduce si in multe, foarte multe premii nationale si internationale, dintre care se remarca de departe Leul de Argint pentru -Hotel de lux-. Cu vreme in urma, regizorul spunea intr-un interviu acordat Eugeniei Voda: -Am visat intotdeauna filme care sa imbogateasca universul spiritual al acestei tari. Nu vreau si n-am vrut niciodata sa fac filme indiferente, care sa poata trece neobservate-.
Din 1970, de la debutul cu -Apa ca un bivol negru-, un documentar realizat in colaborare, si pana in 1989, cand a fost nevoit sa intrerupa lucrul la -Autorul anonim-, Dan Pita si-a construit un spatiu cinematografic propriu, recognoscibil in varietatea elementelor sale constitutive. O filmografie in care identitatea fiecarui moment s-a manifestat in constiinta publicului si chiar a marcat evolutia scolii romanesti de film. -Experienta anilor *90 ne-a condus spre un cinematograf de public – spunea Pita. Noi am facut eforturi de a readuce publicul in sala. Dar la nici unul din filmele mele nu vreau sa umblu, pentru ca nu exista filmul ideal. Si in fiecare film pe care l-ai facut exista ceva din tine.- Multi dintre actorii nostri din linia intai au debutat sau si-au vazut numele consacrat in filmele lui Dan Pita, precum Mircea Diaconu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Claudiu Bleont, Valentin Uritescu, Petrica Nicolae, Diana Gheorghian, Valentin Popescu, Ecaterina Nazare, Irina Movila, Cristian Iacob, Mihai Calin si altii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















