
Prince Michael, fiul în vârstă de 16 ani al regretatului megastar Michael Jackson, va debuta în actorie, cu un rol în serialul pentru adolescenți "90210", acesta urmând să îl interpreteze pe Cooper, victima lui Erin Silver.
Prince Michael va fi invitat special la finalul celui de-al cincilea sezon al serialului de televiziune, informația fiind făcută publică la numai o săptămână după ce adolescentul a fost numit corespondent special al emisiunii "Entertainment Tonight", informează Hollywood Reporter, citat de Mediafax.
Tânărul – al cărui tată, Michael Jackson, a murit în iunie 2009, din cauza unei intoxicații cu propofol – speră că acest rol îi va deschide drumurile către o carieră în industria de divertisment.
"Sper că, în timp, voi deveni producător, regizor, scenarist și actor. Am crescut într-un mediu propice pentru asta și este mai bine să fii cel care ia un interviu decât cel care este intervievat", a spus Prince Michael.
Primul interviu realizat de Prince pentru "Entertainment Tonight" a fost cel cu James Franco, Zach Braff și regizorul Sam Raimi, pentru cel mai recent film al lor "Oz the Great and Powerful / Grozavul și puternicul Oz", și speră ca următorul să fie cu Peter Jackson, "pentru că i-a plăcut foarte mult filmul pe care acesta l-a regizat despre tatăl său", mai scrie Hollywood Reporter.
"Îmi plac foarte mult filmele lui Peter Jackson. «Stăpânul inelelor», «Hobbitul» și «King Kong». Îmi place foarte mult cum gândește cadrele și cum readuce lucrurile la viață. Obișnuiam să îi studiez filmele împreună cu tatăl meu, să oprim sonorul și doar să le privim, să vedem cadrele și să analizăm modul în care acestea au fost montate", a mai povestit Prince Michael Jackson.
Michael Jackson a murit la vârsta de 50 de ani, în 2009, în urma unei "intoxicații grave" cu propofol, un anestezic puternic utilizat în spitale și în clinicile medicale, pe care starul îl folosea la domiciliu ca somnifer, cu complicitatea medicului Conrad Murray.
Găsit vinovat de ucidere involuntară, medicul Conrad Murray a primit pedeapsa maximă în noiembrie 2011, fiind condamnat la patru ani de închisoare. Potrivit presei americane, Conrad Murray ar putea fi însă eliberat după ispășirea a doi ani din această pedeapsă, din cauza supraaglomerării sistemului penitenciarelor din statul California.
Irina Popescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















