Membrii formației Proconsul au fost implicați, vineri, într-un accident în județul Suceava, după ce mașina cu care mergeau la un concert s-a răsturnat, fără ca vreunul dintre ei să fie rănit
Mașina cu care membrii formației Proconsul se deplasau la un concert pe care urmează să-l susțină la Suceava s-a răsturnat, vineri, într-un șanț, pe marginea DN 2.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Suceava, Ionuț Epureanu, a declarat că mașina era condusă de un bărbat în vârstă de 44 de ani din București, iar între localitățile sucevene Roșiori și Vadu Moldovei, într-o curbă deosebit de periculoasă, șoferul a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina în șanț. Conform sursei citate, în urma accidentului nicio persoană din autoturism nu a fost rănită.
"Vestea este bună, pentru că am aflat încă o dată că Dumnezeu ne iubește. Toți sunt bine, trupa Proconsul este pe picioare", a declarat Bodo la Europa FM .
Trupa Proconsul a anunțat chiar ieri pe pagina de Facebook că a cumpărat un nou microbuz. Acesta a fost avariat în urma accidentului. “Microbuzul este cu roțile în sus, dar vom ajunge la concert cu ajutorul prietenilor noștri din Suceava".
Irina Popescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















